Luni dimineață are loc loc dezbaterea publică pe marginea controversatelor propuneri de modificare a condului penal prin adoptarea a două OUG-uri. Urmăriți mai jos imagini video live de la dezbatere.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că la dezbatere, programată să înceapă la ora 10.00, sunt aşteptaţi toţi cei care s-au înscris (peste 200 de persoane), lucrările urmând să aibă loc, cel mai probabil, în două serii, din cauza capacităţii limitate a sălii.
Jurnaliştii vor avea acces la dezbatere, deşi iniţial urmau să participe doar la o declaraţie de presă după eveniment.
Dezbaterea publică privind proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală şi proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse este programată luni, între orele 10.00 şi 12.00 la sediul Ministerului Justiţiei (MJ), Sala de consiliu, etajul I, precizează reprezentanţii MJ.
Timpul alocat fiecărei intervenţii este de trei minute pentru fiecare asociaţie, respectiv participant individual, potrivit MJ.
Dezbaterea are loc la o zi după ce peste 40.000 de oameni au protestat în Capitală faţă de cele două proiecte de ordonanţă, în urma unui apel lansat pe Facebook.
Manifestaţii la care au participat, în total, peste 30.000 de oameni au avut loc, duminică, şi la Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Ploieşti, Alba Iulia, dar şi în diaspora.
Un nou protest este anunţat, de altfel, pe aceeaşi pagină de Facebook, pentru luni dimineaţă, chiar în faţa Ministerului Justiţiei.
sursa video: Cristian Neagoe & Vice Romania- Facebook