cele 22 de taxe pe care ministerul afacerilor interne le elimină de la 1 februarie
FOTO arhivă

Reprezentanții MAI au explicat care sunt taxele nefiscale ce vor fi eliminate de la 1 februarie, atunci când acestea nu mai trebuie plătite. Printre ele se numări și cele de obținere a permiselor auto sau pentru eliberarea pașaportului.

Un număr de 22 de taxe nefiscale, percepute pentru diferite servicii prestate de structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), inclusiv pentru cazier, pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere ori pentru schimbarea numelui, vor fi eliminate începând cu data de 1 februarie, anunţă ministerul citat de news.ro. Astfel, se va elimina taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, documentul urmând a fi eliberat gratuit solicitanţilor, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.
Ministerul Afacerilor Interne mai arată că vor fi eliminate opt taxe care erau necesare pentru eliberarea unor documente la ghişeele Direcţiei Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor:
– Taxă pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei;
– Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV – 28 lei;
– Taxă pentru examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de trei ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei;
– Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – 60 lei;
– Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei;
– Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei;
– Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 lei;
– Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei.
Pe lângă acestea, vor fi eliminate alte trei taxe: pentru aplicarea, de către instituţiile prefectului, a apostilei pe actele oficiale administrative, la solicitarea persoanelor fizice (22 lei) sau juridice (44 lei), precum şi înregistrarea cererilor pentru aplicarea apostilei (3 lei).
Totodată, de la 1 februarie din costul paşaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei, şi tariful suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, 100 lei.
Potrivit noilor reglementări, taxele pe care le vor achita cetăţenii pentru eliberarea paşapoartelor, în cazul cererilor depuse în ţară, vor fi următoarele:
– Paşaportul simplu electronic (cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani) – 258 lei;
– Paşaportul simplu electronic (cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor sub 12 ani) – 234 lei;
– Paşaportul simplu temporar (cu valabilitate 1 an) – 96 lei.
Tot dela 1 februarie, va fi eliminată şi taxa de 22 lei pentru furnizarea datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple si pentru eliberarea adeverinţelor referitoare la: exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate; istoric de paşapoarte; perioada în care solicitantul a avut statutul de cetăţean roman cu domiciliul în străinătate.
Alte şase taxe extrajudiciare de timbru şi două taxe consulare pentru servicii prestate în domeniul evidenţei persoanelor şi al stării civile vor fi eliminate:
– Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului; eliberarea copiei de pe decizia de schimbare a numelui; eliberarea şi preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţenii români; înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei; eliberarea cărţii de identitate provizorii –  5 lei;
– Taxa pentru schimbarea numelui  – 15 lei;
– Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului – 22 lei,
– Taxa pentru  identificarea unei persoane pe teritoriul României – 35 lei.

cele 22 de taxe pe care ministerul afacerilor interne le elimină de la 1 februarie

Ultima oră

Comentariul meu

Publică