magic sibiu joacă duminică în deplasare cu scmu 2 craiova

Magic Sibiu joacă un nou meci în deplasare în Liga I de Baschet Masculin. Baschetbaliștii sibieni dispută duminică, 29 ianuarie, de la ora 16, partida din etapa a XIII-a cu SCMU 2 Craiova, în Sala „Ion Constantinescu”.

După ce etapa precedentă au jucat pe terenul celor la Pitești, jucătorii lui Magic Sibiu dispută un nou meci în deplasare, de data aceasta la Craiova. Partida din tur a fost adjudecată de gruparea din Bănie, care s-a impus în Sala C.Ș.S. Sibiu cu scorul de 69-93.
Baschetbaliștii sibieni merg cu moralul ridicat la Craiova, după ce săptămâna trecută, în ciuda rezultatului final, au avut o evoluție bună în Sala Trivale din Pitești. Antrenorul lui Magic Sibiu, Bogdan Spînu, e convins că dacă jucătorii săi vor arăta aceeași determinare în joc, pot obține un rezultat pozitiv la Craiova.
„Băieții s-au antrenat bine săptămâna asta și dacă o să continuăm cu aceleași relații bune de joc și cu o apărare mai atentă, putem obține un rezultat bun. Dacă jucăm cel puțin la fel ca la Pitești, putem să emitem pretenții”, a declarat antrenorul lui Magic Sibiu, Bogdan Spînu.
Săptămâna viitoare, Magic Sibiu revine pe teren propriu, pentru a disputa partida cu CN Aurel Vlaicu.

Ultima oră

Comentariul meu