Guvernul nu va retrage cele două ordonanțe în ceea ce privește justiția. Se ia în calcul și angajarea răspunderii prin OUG

Ministrul Justiției, Florin Iordache, va decide modalitatea prin care se vor promova Ordonanțele de Urgență ale Guvernului, după consultările publice pe care le va avea pe această speţă.

Proiectele privind graţierea şi modificarea Codurilor penale nu vor fi retrase, ministrul Justiţiei urmând să propună luni modalitatea de promovare, care poate fi adoptarea prin OUG, trimiterea în Parlament sau angajarea răspunderii Guvernului, anunță mediafax.ro. Sursele citate au precizat că Florin Iordache va decide modalitatea în care vor fi promovate cele două OUG luni seara, după consultările publice pe care le va avea pe această speţă. Retragerea sau renunţarea la proiectele respective nu este însă în niciun fel luată în calcul. Variantele asupra cărora ministrul Justiţiei va decide luni sunt menţinerea OUG şi adoptarea în Guvern, trimiterea la Parlament ca iniţiative legislative sau angajarea răspunderii Guvernului asupra acestui pachet legislativ, au mai arătat sursele citate.
„În data de 30 ianuarie 2017, între orele 10.00-12.00, Ministerul Justiţiei organizează o dezbatere cu privire la proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală; proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind graţierea unor pedepse. Dezbaterea este organizată în temeiul art.7 alin.(9) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, publicat pe site-ul instituţiei. Instituţia precizează că înscrierea participanţilor se face prin transmiterea unui mesaj la adresa: dean@just.ro până la data de 27 ianuarie 2017, ora 12.00, urmând ca în cazul asociaţiilor legal constituite, numărul participanţilor să fie de două persoane/asociaţie. Totodată, timpul alocat fiecărei intervenţii este de trei minute pentru fiecare asociaţie, respectiv participant individual, dezbaterea urmând să aibă loc la sediul Ministerului Justiţiei, capacitatea sălii fiind de maxim 50 de persoane.
Plenul CSM a dat aviz negativ pentru proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor, decizia fiind luată în şedinţa de miercuri. Plenul CSM a luat decizia cu majoritate de voturi. „Bineînţeles că ţinem cont de avizul CSM. De toate avizele ţinem cont. Va urma şi consultarea publică. Nu ştiu ce vom face. E foarte bine să primim cât mai multe avize”, a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache.

Ultima oră