Băiatul în vârstă de 16 ani care în 14 ianuarie băut fiind, a violat și apoi a ucis o femeie din Săcădate, găsită moartă după mai bine de zece zile, a fost reținut preventiv și este cercetat pentru faptele comise.
Un adolescent de 16 ani, din judeţul Sibiu, suspectat că a violat şi ucis o femeie de 62 de ani, din localitatea Săcădate, găsită în casă la mai mult de zece zile de la deces, a fost arestat, fiind cercetat pentru viol şi omor. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de către reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, un adolescent de 16 ani a fost arestat pentru 30 de zile fiind cercetat pentru omor şi viol.
„S-a reţinut că, la data de 14.01.2017, în imobilul situat în localitatea Săcădate, judeţul Sibiu a fost identificat cadavrul numitei C.C., în vârstă de 62 ani. În urma efectuării autopsiei s-a constatat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin obturarea căilor respiratorii şi prin compresiune toraco-abdominală. La autopsie s-au constatat şi leziuni traumatice genitale şi anale care s-au putut produce prin acţiunea unui factor traumatic local, posibil în cadrul unor raporturi sexuale vaginale şi anale consumate cu violenţă”, se arată în comunicat.
Potrivit documentului, la faţa locului, anchetatorii au găsit, pe un flacon de lângă patul victimei, o amprentă de la degetul mijlociu al mâinii stângi.
În urma verificărilor, a fost depistată persoana căreia îi aparţine amprenta, un minor de 16 ani care, la audieri, a recunoscut că, în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2017, aflându-se sub o uşoară stare de ebrietate, a pătruns în imobilul victimei şi a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta fără consimţământul ei. Deoarece victima ţipa şi a încercat să se opună, adolescentul i-a obturat căile respiratorii şi a lovit-o, iar la scurt timp a constatat că victima nu se mai mişcă şi a plecat, anunță news.ro. foto: arhivă