Lozinca tinerilor lansată în această seară, în Capitală, va face istorie. Președintele României, Klaus Johannis, s-a alăturat manifestantilor împotriva lucrăturii de urgență. Scopul ei? Acela de-a le spăla CV-urile multora dintre corupții știuți și neștiuți ai României de ieri, de azi și de mâine.
Președintele știe că poporul are dreptul fundamental de-a se îndrepta împotriva guvernanților, atunci când simte că drepturile și libertățile sale sunt amenințate prin politicile propriilor conducători.
Guvernul n-a explicat de ce PSD+ALDE vor să grațieze, imediat după ce și-au tras puterea de partea lor. Și nu vor oricum, ci printr-o lucrătură de urgență, ca să nu se prindă repede oamenii despre ce e vorba. Așa și-au dat arama pe față: au doar interese de grup și personale, nicidecum interese publice.
După ce au umflat campania electorală cu promisiuni dintre cele mai nesustenabile prin bugetul țării, acum au trecut la treabă. PSD+ALDE știe ce vrea: coordonarea unei democrații încă nematurizate, așa încât Euro-America să nu-i poată critica din motive electorale. Cu populismul înainte!, așa cred alde Dragnea și Tăriceanu că își vor ocupa fotoliile puterii pentru toată viața lor politică. Rețeta au aflat-o demult. Se practică în Euro-Asia, la Moscova, și a fost adoptată la Ankara.
De ce refuză PSD+ALDE să dezbată public ordonanța de urgență pentru grațieri și amnistii și modificarea Codului penal? Lipsa răspunsului la această întrebare i-a scos în stradă pe tinerii din marile orașe ale țării.
Da, în seara asta, tinerii emancipați ai României au făcut istorie. S-au asigurat de solidaritatea președintelui țării, într-o chestiune de moralitate politică. Nu pentru salarii și ajutoare de la stat. „Avem președinte!” înseamnă nu suntem singuri. Iar PSD+ALDE, cu toată puterea pe care o au, trebuie să învețe că nu este nicio deosebire între dictatura unei oligarhii și cea a unei majorități politice. Dar, numai în democrație, ultimul cuvânt îl are poporul.
P.S. 23 ian., 05.00 p.m. În după-amiaza asta, un fost avocat al poporului a declarat pe un post de propagandă (nu poate fi considerat de presă audio-vizuală, ca mai toate din București) că ieșirea de aseară a președintelui a fost un gest de trădare. Iar protestul tinerilor la adresa proiectului de OUG – lucrătura de urgență, o persiflare. Incredibil! Asemenea indivizi inundă televizoarele cu inepții rușinoase. DREPTUL LA PROTEST PUBLIC ESTE O FORMĂ DE MANIFESTARE A LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE GARANTATĂ DE CONSTITUȚIE! Inclusiv pentru cetățeanul Johannis, alesul cu cea mai mare legitimitate în democrația noastră. Johannis n-a abuzat de funcția lui, nici nu și-a încălcat jurământul. El doar și-a manifestat public nemulțumirea față de o inițiativă controversată a guvernului, într-o mișcare civică de stradă. Nimic și nimeni nu-i poate interzice! Nici chiar Dragnea et comp., îmbătați de putere cum sunt, cei care și-ar dori un președinte împăiat și depus la Cotroceni spre conservare.
07.00 p.m. Președintele a taxat scump inepțiile rușinoase ale lui Dragnea, cu mineriada tinerilor și lovitura de stat a străzii, de ieri. Johannis vrea referendum pentru grațiere, pentru că, deși tema nu a fost în agenda electorală a PSD+ALDE, actuala guvernare a trecut-o la priorități. Vom vedea dacă va fi sau nu referendum. Problema e că am intrat într-un clinci politic dur, din care oameni mediocri, cum sunt cei din parlament, nu-i văd în stare să ne scoată la lumină curând.