bilanțul incendiului de la bamboo - 42 de răniți, iar focarul nu a fost încă stins

Până la ora 10,00, în urma incendiului, 42 de persoane s-au prezentat la patru spitale din Capitală. Peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste șase ore, pentru stingerea incendiului izbucnit la Clubul Bamboo din sectorul 2 al Capitalei, iar în prezent echipajele ISU București-Ilfov acționează încă pentru stingerea tuturor focarelor rămase.

Până în acest moment, nu au fost identificate persoane care și-au pierdut viața în urma incendiului.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă  de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în urma apelului primit la dispeceratul ISU București-Ilfov, la ora 3,32, care anunța un incendiu la un club situat pe strada Tuzla din Capitală, au fost alertate mai multe echipaje de pompieri și personal medical specializat care să acționeze pentru salvarea persoanelor aflate în pericol și lichidarea incendiului.
În zona de manifestare a incendiului au fost mobilizate 29 de autospeciale de stingere, 4 autospeciale de intervenție la înălțime, 28 echipaje SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, 26 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, un punct de comandă mobil, 4 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, un echipaj de scafandri cu barcă, 2 spitale mobile, trei autospeciale de descarcerare, un echipaj CBRN, mașina medicului de urgență.
De asemenea, echipajele pompierilor salvatori au fost suplimentate cu personalul ISU București-Ilfov aflat în turele libere.

bilanțul incendiului de la bamboo - 42 de răniți, iar focarul nu a fost încă stins

bilanțul incendiului de la bamboo - 42 de răniți, iar focarul nu a fost încă stins
După ajungerea primelor echipe ISU la fața locului, la ora 3,47, s-a procedat la efectuarea recunoașterii operative și evaluării situației, ulterior fiind declanșat Planul Roșu de Intervenție la nivelul Capitalei, precizează IGSU.
„Ajunși la locul incendiului, pompierii au început evacuarea victimelor, acordarea primului ajutor și transportarea către unitățile medicale. Concomitent cu acțiunile de salvare, s-a constituit dispozitivul de stingere și limitare a extinderii incendiului la clădirile învecinate. Până la sosirea salvatorilor, o mare parte dintre persoanele aflate în club s-au autoevacuat. Întrucât din informațiile furnizate de apelant s-a constatat că mai multe persoane au încercat să se autoevacueze în lacul din apropierea locației, un echipaj de scafandri a verificat lacul din proximitate pentru salvarea potențialelor victime. Nu au fost identificate persoane în zona verificată”, subliniază IGSU.
Pentru coordonarea unitară a intervenției, directorul de salvări medicale (DSM) a dispus instalarea la fața locului a unui punct medical de triaj, pentru evaluarea persoanelor intoxicate cu fum sau a celor cu afecțiuni generate de hipotermie.
Sursa citată precizează că intervenția pompierilor a fost dificilă din cauza arderii generalizate care se manifesta pe o suprafața de aproximativ 3.000 pătrați, cu flacără violentă, în condiții de vreme geroasă, fiind necesar un efort deosebit din partea salvatorilor.
Până la ora 10,00, în urma incendiului, 42 de persoane s-au prezentat la patru spitale din Capitală (22 — Spitalul Floreasca, 6 — Spitalul Universitar, 5 — Spitalul Pantelimon, 3 — Spitalul Colentina, 6 — Spitalul Elias), dintre care 20 au fost transportate de ambulanțele SMURD și cele aparținând Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, iar celelalte s-au deplasat cu mijloace proprii.
Principalele afecțiuni ale victimelor au vizat expunerea la fum, stări de hipotermie din cauza temperaturilor scăzute și traumatisme.

bilanțul incendiului de la bamboo - 42 de răniți, iar focarul nu a fost încă stins
Situația persoanelor afectate este în scădere, la acest moment, 32 dintre acestea părăsind unitățile spitalicești, iar 10 persoane sunt în proces de investigații pentru a stabili dacă este nevoie de internare.
Totodată, la nivelul MAI, s-a activat o linie telefonică — 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în club pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital.
Toate acțiunile de la fața locului s-au realizat în sistem integrat, intervenția pompierilor fiind facilitată prin măsurile specifice de perimetrare și fluidizare a traficului, de către jandarmii și polițiștii veniți în sprijin.
După lichidarea incendiului, echipe mixte formate din pompieri și polițiști vor desfășura acțiuni de verificare și stabilire a împrejurărilor care au condus la declanșarea acestuia.
Clubul Bamboo, aflat în zona Lacul Tei din Capitală, a ars în totalitate și pe 25 iunie 2005. Era sâmbătă seară, ora 20,00, iar clubul urma să se deschidă după 23,30, motiv pentru care nu au fost înregistrate victime.

VEZI AICI VIDEO LIVE ȘI FOTO DE LA INCENDIUL DIN BAMBOO
Focul s-a propagat rapid din cauza materialelor ușor inflamabile ale construcției, pompierii precizând la acel moment că o posibilă cauză a izbucnirii incendiului ar fi fost instalația electrică din vestiarul clubului.
Clubul era administrat de societatea SC Zerillo’s Group SRL, care nu avea autorizație de prevenire și stingere a incendiilor, iar la data producerii evenimentului 30% din suprafața localului era pe un ponton de lemn, anunța Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Municipiului București.
Pagubele materiale au fost calculate de Cătălin Botezatu, unul dintre proprietarii de atunci, la aproximativ cinci milioane de euro.
La incendiul din 2005 au intervenit 14 autospeciale de lucru cu apă și spumă, două de descarcerare și 90 de pompieri. ISU preciza că intervenția echipajelor de pompieri a fost mult îngreunată de mai mulți factori: incendiul a fost anunțat cu o întârziere de 30 de minute, în zonă nu existau surse de alimentare cu apă, în incinta clădirii se afla o cantitate mare de lichide combustibile, în special băuturi alcoolice, nu a fost posibilă folosirea apei din Lacul Tei, deoarece nu exista o rampă de acces pentru autospeciale, informează Agerpres.ro.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică