Braşovul ia fața Sibiului în Regiune. Cifrele arată că au avut turiști mai mulți

Conform datelor statistice din Regiunea Centru, valabile pentru primele 11 luni ale anului trecut, Sibiul a primit vizita a peste 450.000 de turiști. Brașovul este lider detașat, doar în primele 11 luni depășind un milion de turiști.

Sosirile înregistrate în structurile de cazare din Regiunea Centru au fost în crestere cu 9,4%, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2015, în primele 11 luni din 2016.

Pe primul loc între cele trei obiective turistice rămâne în continuare Castelul Bran, care a fost vizitat anul trecut de 800.000 de turiști, comparativ cu 610.000 de persoane, în 2015.

Braşovul ia fața Sibiului în Regiune. Cifrele arată că au avut turiști mai mulți

„Cei 800.000 de turiști au fost plătitori de bilete, dar am avut o medie de 2.200 de turiști pe lună, care au beneficiat de gratuități la diverse evenimente publice sau private, organizate la Castelul Bran. Peste 60% dintre turiștii care au vizitat Castelul au fost străini. Sperăm ca și în acest an să avem la fel de mulți turiști, mai ales că avem în pregătire o serie de evenimente pe lângă cele pe care le organizăm în mod tradițional. În acest an vom marca, în data de 19 noiembrie, împlinirea a 640 de ani de atestare documentară a obiectivului turistic, eveniment pentru care pregătim o serie de manifestări”, a declarat Bogdana Balmuș, P.R. Manager la Castelul Bran.
Următorul dintre cele trei obiective turistice ca număr de vizitatori este Cetatea Râșnov, cu 410.000 de persoane care i-au călcat pragul, plătitori de bilete, față 363.000 în anul 2015.

Braşovul ia fața Sibiului în Regiune. Cifrele arată că au avut turiști mai mulți

Liftul cu cremalieră care face legătura dintre centrul orașului, complet modernizat, și Cetate, dar și numărul tot mai mare de evenimente culturale desfășurate în sezonul estival la Cetatea Râșnov fac ca numărul de turiști să crească an de an.
„Pe lângă acest număr, mai vorbim de câteva mii de turiști care au intrat gratuit la o serie de evenimente culturale, dar și de ziua Cetății Râșnov și la festivalurile care se organizează pentru copii. Observăm că, de la un an la altul, numărul de turiști este în creștere și ne bucurăm că orașul Râșnov este unul dintre cele mai vizitate din județ”, a afirmat viceprimarul orașului, Liviu Călin Butnariu.
Într-un top întocmit de publicația de turism Traveler, în anul 2015, Cetatea Râșnov se afla pe lista celor mai frumoase „castele de zăpadă”, obținând poziția zece după alte cetăți care trebuie vizitate pe timp de iarnă, din Germania, Japonia, Scoția, Rusia, Cehia, Norvegia sau Turcia.
Biserica Neagră, cel mai vizitat obiectiv turistic din municipiul Brașov, a fost admirată anul trecut de 255.750 de turiști, în mare parte străini, numărul reprezentând o creștere cu peste 5.000 de turiști față de anul 2015, a precizat  Frank Thomas Ziegler.

Braşovul ia fața Sibiului în Regiune. Cifrele arată că au avut turiști mai mulți
Potrivit Direcției Județene de Statistică Brașov, spre deosebire de anul 2015, când s-au înregistrat oficial 911.617 turiști în județul Brașov, în 2016, în intervalul ianuarie-noiembrie, s-a depășit cifra de un milion de turiști, creșterea fiind de 9,7%, față de anul precedent, fără a se lua în calcul numărul turiștilor din luna decembrie, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Din cei peste un milion de turiști, peste 800.000 sunt români și aproape 170.000 străini, din țări precum Germania, cei mai mulți, Israel, Polonia, Italia, Spania, SUA, Regatul Unit, Franța, Republica Moldova.
La nivelul Regiunii Centru, județul Brașov ocupă primul loc la sosiri, dar și la înnoptări ale turiștilor, respectiv 40% din totalul înnoptărilor din regiune, înaintea județelor Sibiu și Mureș.
La nivel național, județul Brașov se află pe locul trei ca destinație turistică, după municipiul București și județul Constanța, atât ca număr de sosiri, cât și ca număr de înnoptări, informează Agerpres.ro.

Ultima oră