avertizare nouă de la meteorologi. este valabilă pentru aproape toată țara

Administrația Națională de Meteorologi a emis o informare meteorologică de ger și intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, până joi la prânz.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 ianuarie, ora 10:00 — 19 ianuarie, ora 12:00, îndeosebi pe parcursul zilei de miercuri, vântul va continua să prezinte intensificări în regiunile sud-estice și la munte, unde local vor fi viteze de 40 — 50 km/h.
Totodată, în județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea, Constanța, precum și la altitudini mari în Carpații de Curbură și în Munții Banatului, vor fi intervale de timp în care rafalele vor depăși 55 — 60 km/h și, temporar, zăpada va fi spulberată.
Vremea va deveni deosebit de rece, geroasă în noaptea de miercuri spre joi (18/19 ianuarie) mai ales în regiunile nordice, nord-estice și centrale, iar în nopțile următoare, până la sfârșitul săptămânii, gerul se va extinde în cea mai mare parte a țării. Frecvent se vor înregistra temperaturi minime cuprinse între—20 și—10 grade, iar maximele diurne vor fi preponderent negative.
ANM precizează că, în funcție de evoluția meteorologică, va putea actualiza informarea meteo emisă miercuri, informează Agerpres.ro.

Ultima oră

Comentariul meu