Revin gerurile şi ninsorile la Sibiu. Aşa susțin meteorologii

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în noaptea de luni spre marți precipitațiile sub formă de  ninsoare și gerul vor apărea din nou în regiunile sudice, sud-estice, inclusiv în Sibiu, București, precum și la munte.

‘În cursul nopții de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică va fi ger în întreaga țară. În estul Transilvaniei vor fi temperaturi minime în jurul a—19 grade până la—20 de grade Celsius. Din noaptea de luni spre marți, cerul se va înnora treptat în majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de sud a țării va ninge și vântul se va intensifica. Intensificări de vânt vor fi și la munte. Practic, ninsorile încep luni noaptea spre marți și vor fi prezente inclusiv miercuri. Zonele vizate sunt regiunile sudice și de sud-est, inclusiv Bucureștiul. Acestea vor fi însoțite de vânt care va atinge viteze mai mari în special în Dobrogea și în jumătatea de est a Munteniei sau în Bărăgan, cât și în sudul Banatului, spulberând zăpada. De asemenea, fenomene de viscol vor fi prezente la munte, acolo unde zăpada căzută va fi spulberată. Ninsorile vor cădea, cum spuneam, inclusiv miercuri și vor acoperi zone din Oltenia, Muntenia, Dobrogea. În privința cantităților de precipitații este destul de greu de precizat, acum, care vor fi acestea, dar stratul de zăpadă va fi destul de serios’, a menționat Romica Jurca, specialist meteorolog.
Potrivit specialistului ANM, în intervalul cu ninsori, valorile termice vor fi negative, iar spre sfârșitul săptămânii viitoare vor coborî până la—23 de grade Celsius, în estul Transilvaniei.
‘În perioadele cu ninsori, temperaturile vor fi negative în zonele respective, adică undeva între—5 și cel mult zero grade Celsius, pe timpul zilei de marți, iar apoi între—7 și—2 grade Celsius, miercuri. Totodată, către sfârșitul săptămânii, joi spre vineri dimineață în mare parte din țară va fi ger, iar prin estul Transilvaniei vom avea valori, din nou, sub—22 până la—23 de grade Celsius’, a afirmat Jurca.
Întrebată dacă ANM va emite noi atenționări sau avertizări de vreme rea în zilele următoare, Romica Jurca a explicat că ‘este prea devreme’ pentru astfel de previziuni, dar dacă va fi cazul acestea vor fi transmise la momentul oportun.
‘Acum este prea devreme să vorbim despre emiterea de noi atenționări sau avertizări. În funcție de cum vor evolua lucrurile astăzi, mâine, chiar și luni, vom decide dacă vom emite atenționări sau avertizări. Lucrurile se mai pot schimba, iar dacă va fi nevoie de atenționări, vom fi prompți și vom informa pe toată lumea’, a subliniat specialistul meteorolog, scrie Agerpres.ro.

Revin gerurile şi ninsorile la Sibiu. Aşa susțin meteorologii

Foto:arhivă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică