Afaceristul care a construit retailerul de bricolaj Ambient, a decis cedarea a aproximativ 20% dintre acţiunile societăţii companiei de servicii financiare Oakbridge Worldwide Limited din Londra. Oakbridge este principalul creditor al Ambient, societate aflată în insolvenţă din 2015.
Ioan Ciolan, cel care a pus bazele uneia dintre cele mai mari afaceri cu capital românesc, Ambient SA, a decis transferul a 19,9% dintre acţiunile deţinute către compania de servicii financiare Oakbridge Worldwide Limited din Londra, potrivit unui anunţ din Monitorul Oficial. Decizia vine în contextul în care Oakbridge Worldwide Limited este cel mai mare creditor al retailerului de bricolaj, aflat, din septembrie 2015, în insolvenţă.
Potrivit tabelului preliminar al creanţelor, datat cu 19.11.2015, Oakbridge Worldwide Limited ar trebui să încaseze de la Ambient SA 94,4 milioane de lei, adică 52,4% din creditele garantate.
„Având în vedere că în urma unui acord privat între acţionarul majoritar Ioan Ciolan şi creditorul societăţii Oakbridge Worldwide Limkited, s-a stabilit că aceasta din urmă are opţiunea să devină acţionar al societăţii prin preluarea de la asociatul majoritar până la 20% din acţiunile deţinute de acesta la Ambient SA. (…)Oakbridge Worldwide Limkited şi Ioan Ciolan au agreat transferul a 2.530.453 acţiuni cu o valoare nominală totală de 2.530.453 lei, reprezentând o participaţie de 19,9% la capitalul social al societăţii, de la Ioan Ciolan către Oakbridge Worldwide Limkited, urmând să se încheie contractul între părţi”, se arată într-un anunţ al companiei din 9 decembrie 2016.
Acordul privat dintre cele două părţi a fost aprobat în cadrul planului de reorganizare a societăţii.
Anterior acordului, Ciolan era acţionarul majoritar al Abient SA cu 80,7% din capitalul social. De asemenea, Gheorghe Călburean deţine 11,9% din acţiuni, Bezeriţă Ghiocel 5% şi Bereczkl Szolt cu 2% şi Rus Lucian cu 0,2%.
Creanţe de 365 de milioane de lei
Potrivit tabelului preliminar al creanţelor, datat cu 19.11.2015, compania are datorii acceptate în valoare totală de 365,4 milioane de lei din care creanţele garantate total acceptate se cifrează la 242,1 milioane de lei, adică 59,4% din total. Din aceasta sumă, 94,4 milioane de lei (52,4% din creditele garantate) ar trebui să ajungă la Oakbridge Worldwide Limited, 31,3 milioane de lei la BCR (17,4% din total credite garantate), peste 75,3 milioane de lei la ANAF (7,4% din total creanţe garantate); peste 10,1 milioane de lei la Reiffeisen Bank (5,63% din total creanţe garantate), 10,1 milioane de lei la Alpha Bank. De asemenea, creanţele bugetare ale companiei se ridică la 10,2 milioane de lei, iar către salariaţii retailerul a acumulat datorii în valoare de 71.000 de lei.
De ce au intrat în insolvenţă
„Modul în care a evoluat în ultimii ani sectorul construcţiilor şi al comerţului cu materiale de construcţii a arătat că piaţă autohtonă rămâne în continuare una dificilă, o piaţă în care doar firmele care în ultimii ani au adoptat măsuri de consolidare şi eficientizare a afacerii au reuşit să treacă peste dificultăţile acestei perioade”, se arată într-un comunicat transmis de companie în septembrie 2015.
Cifra de afaceri a Ambient a scăzut cu 20,7% în 2014, de la 627,5 milioane lei în 2013 la 497,7 milioane lei, iar compania a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de 32,3 milioane lei, comparativ cu un profit de 37,4 milioane lei în anul anterior, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. În 2015, compania a rulat 216,3 milioane de lei şi a avut pierderi de 114.6 milioane de lei. REtailerul avea în 2015 aproximativ 700 de angajaţi faţă de 1.276 angajaţi în 2014.
Retailerul operează 10 magazine.
Compania concurează pe piaţa locală pe piaţa românească cu retaileri precum Dedeman, Kingfisher, Hornbach, Praktiker şi Leroy Merlin, scrie Economica.net.