După o lună de la alegerile din „11.12”, iarna și aparențele politice ne dau suficiente motive să credem că ne aflăm într-o perioadă de grele încercări. Temperaturile record negative și ninsorile abundente demonstrează, a câta oară?, cât de neputincioși am rămas în fața asediului iernii. Cu toate performanțele tehnice în a-i anticipa, uneori „just in time”, manifestările specifice unei climei carpatine. Regiunile cele mai încercate au rămas aceleași de când ne știm: câmpiile din sud și est, ce înconjoară cu supușenie brâul celor mai înalți munți din această parte a Europei. Acolo satele și orașele, drumurile și, mai nou, autostrăzile, sunt victime sigure ale furiei naturale. N-am învățat să le apărăm, cum, la fel, n-am învățat să le administrăm – cu instituțiile statului – în folosul propriilor noastre nevoi și interese. Și, de fiecare dată, ne consolăm cu veșnicul prohod mioritic al speranțelor noastre de emancipare: „Așa-i la noi!”
Dar, dovadă că trăim „sub vremi”, de numai o lună ne încearcă și climatul politic, parcă mai dihai decât în alte ierni, după alegeri. La fel de libere, ca toate câte au fost, în ultimele aproape trei decenii, dar mai neconvingătoare decât fiecare din ele, prin perspectivele mai îndepărtate de normalizare a societății noastre. Așadar au fost suficiente 30 de zile, pentru a trăi, una după alta, clipe de profunde mirări și înălțătoare disperări. Și mă gândesc la debutul cu stângul al noii puteri, cu prilejul nominalizării primului candidat la șefia guvernului. A urmat instalarea noii echipe guvernamentale, formată într-o cvasi-totalitate din „elemente de partid” cu pregătiri funcționărești. Având motoarele ideologice pornite, de-un an de zile, împotriva soluției de guvernare cu tehnocrați, noua putere s-a mulțumit să aducă la Palatul Victoria, în frunte cu PM, oameni căldicei și capabili de eroice acte de supunere în fața gândirii de partid: „Funcția creează ministrul!”
Odată chinurile facerii noului guvern trecute, am avut parte, în spațiul public, de analize cu amplitudini inutil de obositoare, despre cum ar putea ajunge PM cel care de facto este. Bineînțeles e vorba de Liviu Dragnea, primul lider maxim al României postcomuniste. Considerându-se neîndreptățit însă, prin forța abuzivă a Justiției Române, deci o victimă nevinovată a „sistemului”, Dragnea și-a luat în serios rolul de „părinte ale națiunii”. N-are nicio reținere în a-l șunta pe PM-ul său, Sorin Grindeanu, cu intervenții lămuritoare despre actul de guvernare. Și nu dintr-o poziție oarecare, ci de șef al unei camere parlamentare. Pentru că, nu-i așa, totul e relativ în țara asta, și ce mai contează principiul separării puterilor? La noi, democrația „poate merge și-așa”…
În același sens duce și intervenția bărbătească a instituției democratice Avocatul Poporului, în persoana fostului lider de sindicat și premier Victor Ciorbea. Avocat de meserie, Ciorbea a sărit în apărarea lui Dragnea, reclamând la Curtea Constituțională legea care-i interzice accesul la demnități executive, fiind condamnat. Opinia moțului este că o asemenea interdicție este curat neconstituțională. Mai lipsește să sară și în ajutorul tuturor condamnaților dornici să ajungă gestionari, dar „nedreptăți ”de aceeași prevedere legală. Alt episod semnificativ al lunii trecute a fost demascarea, în stil jihadist, a murdăriilor ce se pot petrece la vârful clasei noastre politice. Defectorul este un tânăr politician, dar foarte apropiat serviciilor noastre inteligente. Tipul a ajuns faimos pentru fapta sa, dar, pentru alte măscăreli la adresa statului, a fost dat în urmărire internațională, după ce s-a făcut invizibil în fața organelor anticorupție ale acestuia. Îl cheamă Ghiță.
Ultimul dar nu cel din urmă, ca performanță în materie de politică, este episodul pe care l-aș numi, cu voia d-voastră, „gaura lui Dragnea”. Este o expresie indecentă, dar așa s-a impus în spațiul public, după prima lună de guvernare de rit național-populist a României. Deși ministrul său de finanțe spune că nu este vorba de „gaură”, în finanțele țării, ci doar posibile aprecieri nerealiste, Dragnea, sub impulsul beției de putere, vrea să-i pună la plată pe foștii guvernanți, tehnocrații ăia, de anul trecut. Și uite-așa, patimile de după „11.12” vor continua, întârziind sine die învierea în spirit și faptă a clasei noastre politice și, odată cu ea, a statului român.