ultimul show: obama își ia rămas bun alertând că democrația e amenințată

Barack Obama și-a luat rămas bun marți noapte de la americani trăgând un semnal de alarmă față de amenințările care vin peste democrație, avertizând că aceasta este în pericol când se spune despre ea că e certă și că va dispărea dacă se capitulează în dața fricii. Într-un discurs de aproape o oră în Chicago, Obama a trecut în revistă rănile nevindecate ale Statelor Unite, cele are urii de rasă, ale inegalităților și a adus în prim plan imigragrea și creativitatea, inovația ca piloni ai spiritului american, care au ajutat la crearea noii ordini după Al Doilea Război Mondial.  „În această seară e rândul meu să adresez mulțumiri”, a spus Obama într-un mesaj adresat atât celor care l-au aprobat, cât și celor care i-au criticat politicile.

Președintele a făcut o trecere în revistă a unora dintre principalele realizări din cele două mandate ale sale. S-a referit la îmbunătățirea climatului economic, la scăderea șomajului, dar și la legalizarea mariajelor homosexuale, refacerea relațiilor diplomatice cu Cuba, acordul nuclear cu Iranul, realizări care, a spus el, nu păreau posibile în 2009, la începutul mandatului său.

„În fiecare zi am învățat de la voi. Am devenit un președinte mai bun și un om mai bun datorită vouă”, a afirmat președintele în exercițiu, subliniind că, în continuare, crede în puterea oamenilor obișnuiți de a provoca schimbări.

Despre tranziția dintre administrația sa și cea a republicanului, Obama a afirmat că este una pașnică și le-a cerut americanilor să fie solidari și să facă față împreună provocărilor. „E datoria noastră să ne asigurăm că ne ridicăm la înălțimea numeroaselor provocări cu care încă ne confruntăm”, le-a spus Barack Obama miilor de susținători.

Făcând trimitere la intenția lui Trump de a revoca reforma sistemului de sănătate realizată de administrația Obama, președintele aspus: „Dacă pune la punct un proiect despre care poate demonstra că e superior îmbunătățirilor făcute de noi sistemului de sănătate publică, un proiect de care pot beneficia mai mulți oameni și care presupune costuri mai mici, îl voi susține public”.

Obama a spus că America este acum mai puternică decât acum opt ani, că are un potențial uriaș, „dar acest potențial se va concretiza doar dacă democrația noastră funcționează, dacă politicile noastre îi reflectă pe cetățenii noștri, dacă noi toți, indiferent de afilierea politică, readucem spiritul scopului comun de care avem acum o atât de mare nevoie”.

https://www.youtube.com/watch?v=DnqliIoYo58

Ultima oră

Comentariul meu