magic sibiu joacă miercuri primul meci din 2017. acasă cu știința bucurești

Magic Sibiu revine după minivacanța de iarnă cu un meci pe teren propriu. Baschetbaliștii sibieni primesc miercuri, 11 ianuarie, în primul meci oficial din 2017, vizita celor de la CSU Știința București.

Partida se înscrie în etapa a X-a a Ligii 1 de Baschet Masculin și trebuia să se joace înainte de pauza competițională de iarnă, însă a fost amânată la cererea oaspeților.
Echipa antrenată de Bogdan Spînu s-a reunit la începutul acestui an pentru a relua antrenamentele oficiale. Jucătorii lui Magic Sibiu au avut la dispoziție mai bine de o săptămână pentru a pregăti meciul cu Știința și vor intra încrezători pe teren. Antrenorul lui Magic Sibiu a prefațat partida de miercuri, spunând că deși urmează să dea piept cu o echipă puternică, jucătorii săi vor da totul pentru a face un meci bun.
„Întâlnim o echipă tânără și puternică, cu o viteză de joc foarte bună și cu o apărare agresivă. Sper că noi o să putem să le tăiem contraatacurile și să jucăm inteligent. Să sperăm că vom putea profita de lipsa lor de experiență, fiind jucători tineri, și vom face un meci bun. Trebuie să jucăm bine, să nu avem căderi în sfertul trei, cum ni s-a mai întâmplat”, a declarat Bogdan Spînu, antrenorul lui Magic Sibiu.
Meciul tur dintre CSU Știința București și Magic Sibiu s-a disputat în data de 30 octombrie, la Arena de Baschet din București. Partida s-a încheiat cu victoria bucureștenilor, care s-au impus la o diferență de 11 puncte: 73-62.
Returul dintre cele două formații se joacă miercuri, de la ora 18, la Sala CSȘ Sibiu.

magic sibiu joacă miercuri primul meci din 2017. acasă cu știința bucurești

Ultima oră

Comentariul meu

Publică