Noul vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii ales în data de 6 ianuarie 2017 , este procurorul Cristian Mihai Ban, un fost absolvent al facultății de Drept din Sibiu.

Cristian Mihai Ban, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a născut la 15 martie 1975.

A urmat cursurile Facultății de Drept de la Universitatea de stat ”Lucian Blaga” din Sibiu (1994-1998), potrivit CV-ului de pe site-ul pcabucuresti.mpublic.ro.

A fost avocat la Baroul Sibiu (1998-2000), avocat consultant la firma de consultanță internațională DELLOITTE&TOUCHE — București (2000-2001), avocat consultant la grupul de firme AXA CONSTRUCT (2001-2005).

În perioada 2005-2008, a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, apoi procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București (2008-2009), prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București (2009-2011; 2012-2013). În 2011, a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Începând cu 1 iulie 2013, este delegat procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

La 22 noiembrie 2016, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat că procedurile de alegere a noilor membri CSM au fost îndeplinite legal și a declarat membrii aleși ai Consiliului pentru următorii șase ani, între aceștia numărându-se și Cristian Mihai Ban. Lista magistraților aleși ca membri ai CSM a fost validată de Senat la 27 decembrie 2016.Este căsătorit și are un copil, scrie Agerpres.ro.

Ultima oră

2 răspunsuri la “Noul vicepreședinte al CSM a absolvit facultatea la Sibiu. Cine este acesta”