Iarna face ravagii în sud. Patru județe paralizate de ninsori și viscol. Drumuri închise în totalitate

Codul roșul de ninsori și viscol a fost instaurat în patru județe din România. În Constanța, Ialomița, Brăila și Călărași toate drumurile au fost închise.

Drumurile naţionale din Călăraşi şi Ialomiţa, închise din cauza viscolului, astfel că numărul judeţelor în care nu se mai circulă a ajuns la patru, anunță news.ro. Drumurile naţionale din Călăraşi şi Ialomiţa au fost închise, vineri dimineaţă, din cauza viscolului, astfel numărul judeţelor în care nu se mai circulă a ajuns la patru. Conform reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Ialomiţa, autorităţile au decis închiderea tuturor drumurile naţionale din acest judeţ vineri dimineaţă. Măsura a fost luată în condiţiile în care pe mai multe tronsoane de drum au rămas blocate autovehicule în care se află oameni.
CITEȘTE ȘI: VIDEO – DESZĂPEZIREA LA SIBIU după prima ninsoare din 2017 – Pe strada ta cum se circulă?
Autorităţile iau în calcul şi posibilitatea închiderii drumurilor judeţene în condiţiile în care pe aceste drumuri se circulă cu dificultate. Acceaşi măsură s-a luat şi în judeţul Călăraşi. La această oră sunt închise şi drumurile naţionale din judeţele Brăila şi Constanţa. În judeţul Buzău sunt închise toate drumurile naţionale cu excepţia DN 10 Buzău – Braşov unde este limitare de tonaj, neavând acces maşinile mai grele de 7, 5 tone, potrivit prefectului Aurelia Mitrea. De asemenea, în scurt timp, s-ar putea lua decizia închiderii tuturor drumurilor judeţene, potrivit sursei citate.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică