șoferi prinși în trafic că circulau cu mașini neînmatriculate. ambii sunt din județul sibiu

Doi conducători auto în vârstă de 31 și 36 de ani au fost depistați că circulau în Sibiu și Tălmaciu cu autoturisme care nu erau înmatriculate. Ambii se vor alege cu dosare penale.

În dimineața zilei de 4 ianuarie, în cadrul acțiunilor preventiv-reactive desfășurate în trafic, un echipaj al Biroului Rutier Sibiu a oprit pentru control în trafic, pe str. Ștefan cel Mare, un autoturism.
Polițiștii rutieri au constatat faptul că autoturismul, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, domiciliat în satul Nou (județul Sibiu), este neînmatriculat, având autorizație provizorie de circulație expirată.
Un alt conducător auto aflat la volanul unei mașini neînmatriculate a fost depistat în trafic, pe str. Unirii din orașul Tălmaciu, de către polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene. Conducătorul auto (36 de ani, domiciliat în Tălmăcel) a fost oprit pentru control în trafic, iar în urma verificărilor polițiștii au constatat că autoturismul pe care îl conducea este neînmatriculat, având autorizație provizorie de circulație expirată.
În ambele cazuri cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat (art. 334 alin. 1 din Codul Penal). foto: arhivă

șoferi prinși în trafic că circulau cu mașini neînmatriculate. ambii sunt din județul sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică