Nu este deloc o glumă. Arhiepiscopia Sibiului anunță că se caută preoți pentru patru parohii din județul Sibiu. Este vorba de cele din Fofeldea, Țichindeal, Movile și Racoș.
Pentru postul de preot paroh îşi vor putea depune dosarele preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului şi licenţiaţi în Teologie Ortodoxă – Secţia pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Sibiului, care au susţinut examenul de Capacitate preoţească. Certificatul de capacitate preoţească este valabil 1 an de la data susţinerii. Începând cu sesiunea septembrie 2013, pentru candidaţii care au obţinut cel puţin media 9,00, valabilitatea certificatului este de 2 ani. Cei care doresc să ocupe aceste posturi, vor înainta cererea şi dosarul personal în termenul legal la protopopiatele de care aparțin parohiile vacante.
După expirarea termenului de depunere a dosarelor, Protopopiatele vor înainta Centrului Eparhial dosarele cu cererile candidaţilor. Mai multe detalii AICI.