Haiducie la volan. Sibian băut şi fără permis a lovit conducta de apă
FOTO arhivă

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Sibiu, care nu deţinea permis de conducere,a condus sub influenţa alcoolului s-a izbit de o conductă din reţeaua de apă-canal pe strada Agârbiciu.

În data de 29 decembrie, în jurul orei 00:15, în municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 29 de ani, localnic, a condus autoturismul pe strada Agârbiciu şi a intrat în coliziune cu o conductă din reţeaua apă – canal, în urma evenimentului rezultând doar pagube materiale.
La locul producerii faptei, s-a constatat că sibianul nu deţine permis de conducere şi se află sub influenţa alcoolului, rezultatul testării alcoolscopice fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal bărbatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, reiese dintr-un comunicat remis către Ora de Sibiu.

Foto:arhivă

Ultima oră