Expresia din subtitlu îi aparține d-lui Liviu Dragnea. Momentul istoric al rostirii ei a fost după anunțul șefului statului privind respingerea candidaturii d-nei Sevil Shhaideh, la conducerea viitorului guvern. Intrat în conferința de presă cu nervii prinși în piuneze de decizia d-lui Johannis, președintele Rep. PSD s-a mai destins dialogând cu o jurnalistă, „ca la noi, la Turnu Măgurele”. Sintagma îmi „spune” că acesta e nivelul real al d-lui Dragnea, în materie de comunicare și viziune politică.
Spun asta pentru că astăzi, a 17-a zi de când se află la conducerea majorității roșii din parlament (așadar, inclusiv ALDE), liderul maxim a organizat un fel de chermeză cu ziariști, cărora le-a explicat, în cuvinte multe, cum devine chestia cu noua propunere de viitor PM. Și l-a prezentat pe Sorin Grindean, reprezentant al noului val pesedist, ca pe ultima soluție, înaintea suspendării președintelui României. Am înțeles că Dragnea a trecut peste „cazul Sevil Shhaideh” numai din respect față de „interesul național”, dar, dacă președintele recidivează mașinăria suspendării va fi pusă în mișcare.
Avem de-a face, în opinia mea, cu un politician care n-a depășit provincialismul în care s-a format. Un politician rămas activist și cam atât. Dragnea promite multe și spune puține, pentru că s-a prins că așa îi place poporului. El nu i-ar spune poporului adevărul, de frică să nu-i piardă voturile, chiar dacă acel adevărul ar fi o condiție vitală pentru popor. Liderul teleormănean aduce, în vorbă și faptă, cu haiducii de altădată, care hălăduiau pe meleagurile sale natale, furau de la bogați și dădeau la sărăci. Cam tot așa ar vrea să facă și guvernarea PSD & ALDE… Spun unii că Liviu Dragnea a făcut o campanie impecabilă, fără cusur și a obținut mai mult decât și-a dorit. Alții pun totul pe contribuția consultanților evrei pe care i-a avut. Cât timp evreii l-au învățat ce să spună și să facă, totul a mers strună. Rămas singur, Dragnea s-a regăsit pe sine și a început să vorbească și să se comporte „ca la noi, la Turnu Măgurele”. N-ar fi ceva grav, dacă „omu’ ăsta” (și expresia asta-i aparține, și a fost rostită strepezit, la adresa lui Johannis) n-ar fi conducătorul maxim al viitorului legislativ de patru ani…
Provincialismul lui Dragnea nu este singular. Fenomenul a apărut după ce mulți din greii politicii postcomuniste au dispărut din prim-plan. În locul celor trecuți prin școlile de partid de altădată, au rămas recruții de după comunism, pentru care politica este, în principal, sursă de satisfacții, putere și bani. Pentru ei marea politică nu există. După cum nici morala sau cutumele diplomatice n-au ce căuta în arena politică. Așa se face că un Dragnea a propus pe cineva pentru funcția de PM, făcându-se că nu-i știe „amănuntul” compromițător din viața personală, incompatibil cu viitoarea demnitate publică pentru care candida. Și am înțeles, astăzi, de ce un haiduc politic nu se lasă înfrânt cu una, cu două. Pentru că are „forța majorității parlamentare” de partea lui. După cum singur a afirmat, Dragnea n-ar ezita s-o pună în dispozitiv de atac împotriva președintelui. Spre binele țării, evident…
Sunt sigur că impasul cu desemnarea viitorului PM va fi depășit. Ce va rămâne, însă, mai mult ca sigur, la fel ca astăzi va fi nivelul politic de la care Liviu Dragnea îl va conduce pe Sorin Grindean, care va conduce guvernul: „Ca la noi, la Turnu Măgurele”.