Se întorc ninsorile. Cod galben emis de meteorologi marți dimineață

Iubitorii anotimpului alb primesc o veste bună acum în prag de Anul Nou. Ninsorile se vor întoarce începând de marți. În toate zonele montane va ninge, dar este posibil ca viscolul să își facă și el apariția.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de ninsori viscolite în zone montane din 23 de județe, valabilă din această seară până joi dimineață, anunță agerpres.ro. Zonele vizate de atenționare sunt: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Sibiu, Argeș, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Sălaj și Caraș-Severin.  
Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 decembrie, ora 20:00 — 29 decembrie, ora 10:00, în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent și vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 60 — 70 km/h, iar pe creste 80 — 90 km/h, viscolind și spulberând zăpada.  
De asemenea, intensificări ale vântului și precipitații în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala și în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice.  
ANM precizează că, începând cu data de 29 decembrie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est.

Ultima oră