Liviu Dragnea se gândeşte să ceară suspendarea lui Iohannis. "Acest om vrea să declanşeze o criză politică în România"

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat marţi, că până miercuri seara, cel târziu joi, va lua o decizie ca urmare a respingerii de către preşedintele Iohannis a nominalizării lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier. Dragnea a spus că nu va ezita să ceară suspendarea preşedintelui. Liderul PSD, Liviu 

Liviu Dragnea, care a venit la conferinţa de presă alături de copreşedinţii ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi de Daniel Constantin, a spus că a urmărit cu stupefacţie anunţul preşedintelui Klaus Iohannis, care a respins propunerea ca Sevil Shhaideh să fie premier.
„Împreună cu colegii mei am analizat în ultimele ore care ar fi resorturile care ar fi putut sta în spatele acestei decizii a preşedintelui. Nu am reuşit să găsim niciun motiv constituţional şi nici alt motiv care să ţină de alte elemente şi părerea noastră este că, de fapt, acest om vrea să declanşeze o criză politică în România”, a declarat Dragnea.
El a spus că a sperat că preşedintele Klaus Iohannis şi cei cu care se consultă acesta au înţeles, după alegeri, că „românii nu mai vor jocuri politice pe spinarea lor”.
„M-am înşelat. Înţeleg că domnul Iohannis nu vrea să respecte votul din 11 decembrie”, a mai spus liderul PSD.
El a mai afirmat că, după ce s-a consultat cu colegii săi, a decis că va lua o decizie miercuri, cel mai târziu joi: „Mâine, cel mai târziu joi, o să trebuiască să luăm o decizie. Vreau să cumpănesc foarte bine, dar nu între interesele personale şi de grup, ci între ce e bine şi rău pentru români. Nu va fi o decizie uşoară”. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea nu exclude posibilitatea declanşării procedurii de suspendare a preşedintelui Iohannis ca urmare a refuzului desemnării lui Sevil Shhaideh drept candidat la postul de prim-ministru, afirmând că, dacă va ajunge la concluzia că este mai bine pentru ţară ca preşedintele să fie demis, nu va ezita să iniţieze suspendarea
Liviu Dragnea a afirmat că a primit deja o serie de mesaje în care i se solicită suspendarea lui Klaus Iohannis din funcţia de preşedinte. ”Este o avalanşă de mesaje pe care le-am primit de la oameni care se simt jigniţi şi care cer cu fermitate suspendarea preşedintelui. Nu este o decizie foarte uşoară”, a spus preşedintele PSD.
El nu a exclus varianta să dea curs acestor cereri. ”Dacă în urma acestei analize vom ajunge la concluzia că pentru ţară e bine să îl suspendăm pe preşedinte, nu o să am nicio ezitare”, a avertizat Dragnea. e bine şi rău pentru români. Nu va fi o decizie uşoară”.
Preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis nu l-a sunat pentru a-l anunţa decizia sa în cazul propunerii ca Sevil Shhaideh să devină premier, şi nici ea nu a fost anunţată, iar singura conversaţie între Iohannis şi Shhaideh a avut loc joi, când şeful statului „i-a dat teme” acesteia.
„A sunat-o pe doamna Sevil Shhaideh, invitând-o pentru această saptămână să discute despre programul de Guvernare, echipa guvernamentală, i-a dat câteva teme, spunandu-i că o să o numească. Nu a sunat-o”, a spus Liviu Dragnea.
Întrebat dacă el a fost anunţat cu privire la decizia preşedintelui, Liviu Dragnea a negat, spunând că nu a mai discutat în ultima perioadă la telefon cu preşedintele Iohannis. Liderul PSD a precizat că nici Sevil Shhaideh nu a fost anunţată de preşedinte, ci a aflat „de la televizor”.
Dragnea a adăugat că a încercat să îl sune pe Iohannis sâmbătă, pentru a-i ura „Crăciun fericit!”, dar nu a reuşit să dea de şeful statului.
„Ori mi-a scos telefonul din memorie, ori l-a blocat, ori era închis, ori şi-a schimbat telefonul”, a spus el, potrivit News.ro.

Ultima oră