FOTO – Cu mașina pe pârtie la Arena Platoș. ''Mârlanul'' va fi reclamat la poliție

Un șofer a vrut să se dea în stambă la Păltiniș în cea de a II-a zi de Crăciun. Acesta a intrat cu mașina pe pârtia A de la Arena Platoș și a distrus o mare parte din zona de frânare a acesteia.

Cei de la Arena Platoș au publicat marți dimineață pe pagina oficială de Facebook, o fotografie în care se poate observa cum o mașină coboară pe partia A din cadrul complexului de schi din Păltiniș. Acesta a distrus o parte din pârtie. ”In aceasta dimineata, in jurul orei 8, un nesimtit ordinar, ca nu putem sa ii spunem altfel, a intrat cu masina pana pe partie si a distrus o mare parte din zona de franare a partiei A”, spun cei de la Arena Platoș pe pagina lor de Facebook.

L-au filmat și depun plângere la poliție
Șoferul care și-a bătut joc de munca celor de la Platoș și a distrus pârtia de schi, va fi reclamat la poliție. Imaginile surprinse pe camerele de supraveghere video vor fi puse la dispoziția autorităților pentru identificarea și tragerea la răspundere a celui ce se face vinovat de această faptă. ”E o lipsa totala de respect fata de munca echipei noastre, care se straduie in fiecare seara sa pregateasca partiile pe cat de bine e posibil pentru dimineata urmatoare si vom depune plangere impotriva acestui sofer nesimtit”, mai spun cei de la Arena Platoș, în postarea care însoțește fotografia publicată pe Facebook. Sursa foto: Facebook – Arena Platoș.

Ultima oră