Trupuri mutilate împușcate în cap, fețe desfigurate sunt imaginile terorii din orașul sibrian Alepo, descoperite de armata rusă în gropile comune găsite în cartierele orașului distrus de război.
Acestea sunt dovezile suferințelor și torturilor la care au fost supuși civilii, locuitorii din Alepo în cei aproape șase ani de carnagiu în urma luptelor dintre forțele leale președintelui Bashar al Assad și cele ale rebelilor.
Armata siriană cu susținerea forțelor ruse au recuperat din nâinile rebelilor Alepo, al doilea cel mai mare oraș al Siriei în urmă cu câteva zile, după o bătălie dură. “Am găsit gropi comune cu zeci de sirieni care au suferit torturi sălbatice”, a spus Ígor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al forțelor ruse, citat de televiziunile străine. Generalul rus a adăugat că din câte se pare, acesta este doar începutul.
„Rezultatele primelor inspecții din cartierele lui Alepo abandonate de rebeli sunt șocante” a spus generalul rus Ígor Konashenkov
În ultimele luni, Moscova a denunțat asasinarea a numeroși civili care vroiau să părăsească Alepo prin coridoarele umanitare deschise de armat rusă,
Străzile din Alepo sunt minate
Rușii susțin că au găsit depozite de muniție suficientă pentru a arma mai multe batalioane de combatanți, inclusiv tancuri și lansatoare de rachete. Geniștii armatei ruse deminează acum străzile din Alepo, pentru ca civilii să poată reveni în oraș. Se prefigurează e muncă destul de grea deoarece rebelii ar fi minat tot ce au putut in urma lor. La fel au făcut și în alte orașe ca Palmira sau Ramadi, înainte de a le abandona.