un avion militar rus s-a prăbușit în marea neagră - transporta corul armatei roșii

Un avion militar rus cu 92 de persoane, inclusiv un cor celebru al armatei, cu destinația Siria, s-a prăbușit duminică în Marea Neagră la scurt timp după decolarea sa, potrivit unui anunț al Ministerului rus al Apărării, citat de agențiile ruse de presă..

un avion militar rus s-a prăbușit în marea neagră - transporta corul armatei roșii

Ministerul rus al Apărării a anunțat că nu sunt indicii privind existența unor supraviețuitori la locul unde s-a prăbușit duminică un avion militar rus după ce-a decolat de la Soci (sud) cu destinația Siria având la bord peste 90 de persoane, relatează AFP și Reuters.

”Zona catastrofei avionului Tu-154 a fost determinată. Nu există indicii privind existența unor supraviețuitori”, a indicat ministerul într-un comunicat, citat de agențiile ruse de presă, precizând că au fost găsite până în prezent patru corpuri neînsuflețite, scrie Agerpres.

un avion militar rus s-a prăbușit în marea neagră - transporta corul armatei roșii

Avionul transporta la bord 60 de membrii ai corului Armatei Roșii și pe dirijorul său, Valeri Khakhilov. Pe listă figurau 64 de memrbii ai Ansamblului  Aleksándrov, cunoscut pentru turneele sale prin toată lumea sub numele de Corul Armatei Roșii. Printre ceilalti pasageri se mai aflau opt militari, opt membrii ai echipajului, nouă jurnaliști, doi civili cu funcții inalte și reprezentanta unei organizații de caritate foarte cunoscută în  Rusia,  Elizavéta Glinka.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică