În Săptămâna Mare a Nașterii Domnului, mi-am propus să mă las de comentarii politice. Nu m-am putut abține însă când am auzit că Republica PSD a înregistrat o premieră: primul parlamentar (deputat) validat, după alegerile din 11.12, cu toate că este condamnat definitiv. Spun cu toate, pentru că regulamentul Camerei interzice așa ceva. Ei bine, pentru deputatul Liviu Dragnea, președintele de facto al Republicii PSD, asta nu contează. Cum n-a contat nici pentru comisia de validare a Camerei, dominată de reprezentanții majorității parlamentare. Care majoritate își dovedește astfel puterea nocivă, în politica românească. Pare firesc un asemenea comportament, pentru o alăturare partinică de toate culorile și interesele.
Așadar, dacă oamenii l-au ales, fără a ține cont că era condamnat (și nu a fost singurul caz, în acest an), ne putem întreba ce este mai grav pentru societate: indiferența alegătorilor sau nesimțirea politicienilor? Poporul chiar dacă nu are dreptate nu poate fi blamat, dar clasa politică, în ansamblul ei, poartă întreaga responsabilitate pentru orice deraiere a electoratului. În cazul nostru, numai un om nesimțit își dorește să fie lider de partid, premier și parlamentar, având o tinichea legată de persoana sa publică. Iar alegătorii se vor face că n-o văd.
De-acum înainte, se deschide calea parvenirii politice și pentru categoria celor care suportă rigorile legii. Dacă a ținut cu Dragnea, de ce n-ar ține și cu alții? Cazierul, pentru un parlamentar sau ministru, nu va mai fi piedică în cariera unui politician condamnat. Și se va ajunge, poate, după exemplul pe care îl dă PSD, cu Dragnea în frunte, la situația în care cazierul să fie „sărit”, în toate cazurile în care, până acum, este condiție de lucru sau angajare. Și cine se va mai gândi că toate au plecat de la ambiția lui Dragnea de-a fi, chiar și condamnat, mare dregător al statului român.
În opinia mea, astăzi, noul parlament a pornit cu stângul la drum. Era să spun cu stânga, și tot nu greșeam. Dar să încalci un regulament, cu dictatul majorității, este un pas mai mult decât greșit. Este imoral. Iar soluția imoral-politică duce la scandal politic. Am trăit asta, pe vremea președintelui Băsescu. Degeaba, acum alții s-au grăbit s-o adopte. Ei bine, cu un legislativ dominat de dictatura majorității contra-naturii, a intereselor PSD+ALDE, având un lider cu instincte autocratice, ce-și rezervă dreptul de a „coordona” guvernul (mă întreb cine-ar accepta rolul premierului ghidat de liderul său politic – vă mai amintiți de Emil Boc?) și cu o opoziție ce nu va putea decât să cânte aria calomniei, la ce să ne așteptăm decât la scandal?
Ce ne învață clasicii: „Odată câştigat dreptul participării tuturor membrilor societăţii la viaţa publică, oamenii politici au început o vânătoare de suflete. Puterea zilei atârnă de: [1.] suma voturilor de care ştie să dispună fiecare dintre ei; [2.] de încrederea reală ori fictivă de care se bucură în ţară; [3.] de popularitatea pe care izbutesc să şi-o atragă. Astfel, fiecare om politic stăruie să-şi câştige încrederea cetăţenilor şi îşi dă toată silinţa să trezească neîncredere şi ură pentru adversarii săi. Este o practică veche şi nefastă, cu ale cărei roade societatea noastră se luptă şi astăzi”. (M. Eminescu, 1879)