De 27 de ani, Săptămâna Mare a Nașterii lui Isus Christos, în care suntem, este și săptămâna mare a patimilor despățirii noastre de dictatura comunistă. Din acest motiv, putem fi dezamăgiți de propria noastră duplicitate existențială. Și cred că acesta e motivul pentru care, în toți acești ani, nu ne-au ieșit pașii mari ai despărțirii de comunism. Tot așa cum vor mai fi, poate, destui cei care nu regretă vremurile când Nașterea Domnului era o sărbătoare „ilegală”.
Din decembrie 1989, sărbătoarea Crăciunului nu mai este „ilegală”, dar societatea poartă povara execuției Ceaușeștilor, în chiar ziua de Crăciun. Și totuși n-am aflat motivele pentru care a fost posibilă o execuție monstruoasă, în chiar ziua Nașterii minunate!
Dar spiritul Crăciunului a triumfat! Mulți am trăit atunci bucuria nașterii speranței din eliberarea de frică. O parte am supraviețuit acelor clipe înălțătoare. Și ce puțin a lipsit să fim noi, supraviețuitorii, în locul eroilor prinși în cătările asasinilor nevăzuți. Și neștiuți, până azi! Să nu-și închipuie, însă, cineva că va fi bine, pentru toți, până când nu se va ști ce s-a întâmplat cu adevărat atunci!
În decembrie 1989, nu trebuia să moară nimeni, precum în alte țări comuniste, unde despărțirea de dictaturi a fost fără victime. Astăzi, cu atâta terorism dezlănțuit în lume, de bine de rău știm cine îl întreține. Sau cum apar planurile uciderii la întâmplare. Întrebarea, rămasă fără răspuns, este: acum 27 de ani, cine a comandat și finanțat teroriștii care au semănat moartea la întâmplare? Crimele acelea însă au legitimat noua putere și graba executării Ceaușeștilor! Culmea este că destui dintre cei care au fost arestați, în nebunia de-atunci, ca teroriști, au primit ulterior „carnet de revoluționar”. Ca să nu mai vorbim de profitorii ajunși persoane publice importante în noua democrație. Curat murdară s-a născut democrația noastră, în ‘89!
La fel ca așa zisele procese justițiare pentru aflarea adevărului. Pentru noi, sibienii, procesele cu Nicu Ceaușescu și Aurel Dragomir au fost cele mai urmărite. Procesul lui Nicu l-a ajutat doar pe el să moară. Al doilea, s-a „diluat” până la dispariție. Și tot nu s-a găsit dovada că Dragomir a „declarat război” Miliției și Securității, în 22. Atunci când au început să moară cei pe care astăzi îi numim eroi. Eroi fără voie, pentru că n-au luptat împotriva vreunui dușman sau vreunei contrarevoluții.
Și necunoscute mai sunt: cine a dat ordinul înarmării cu muniție de război a gărzilor patriotice, după 22 decembrie sau cine a dat ordinul criminal, la Sibiu, de a împărți arme „pe buletin”? Vom avea răspunsuri vreodată? Puține șanse.
O revoluție neterminată nu putea lăsa dovezile marii diversiuni care a confiscat-o. În acest tablou sumbru, marea sărbătoare de suflet s-a transformat într-o mare campanie de consum. Rețete și produse „speciale de Crăciun”, într-un spectacol public, amestec de manifestări precreștine și colinde autohtone sau americane. Orice tentativă de normalizare pălește în fața trendului la modă. Și-atunci, de unde bucurie, pe stradă, în privirile oamenilor captivi ai revoluției consumiste, ce ne-a cucerit atât de repede cu propriile noastre gusturi și plăceri?
