foto - noi pompieri la sibiu. recruții au depus juramântul

Noi colegi pentru pompierii din cadrul Inspectoratului de Urgenţă Sibiu. Opt tineri recruţi, au jurat credinţă, vineri 16 decembrie la sediul „Căpitan Dumitru Croitoru”, în cadrul ceremonialului de depunere a jurământului.
Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a dat citire Ordinului inspectorului general de numire în funcții a celor opt subofițeri încadrați din sursă externă, dar și a Ramonei Crăciun, care a promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor, fiind avansată la gradul de sublocotenent.foto - noi pompieri la sibiu. recruții au depus juramântul
Imediat după rostirea jurământului, a urmat acordarea gradelor militare și oficierea slujbei religioase, prin care depunerea jurământului militar a fost consfințită și binecuvântată.
Fiind un moment unic pentru cei care, de-acum înainte, se vor dedica salvării de vieți, Inspectorul șef al ISU Sibiu le-a urat multă putere de muncă și cât mai multe satisfacții în frumoasa profesie pe care și-au ales-o.
La ISU Sibiu, angajările de personal din sursă externă continuă și sunt deschise tuturor tinerilor cu vârsta de până la 27 de ani, se arată într-un comunicat remis către Ora de Sibiu.foto - noi pompieri la sibiu. recruții au depus juramântul

 

Ultima oră

Comentariul meu