Cel mai tupeist șofer al momentului. Prins în trafic cu permis suspendat, mașină neînmatriculată şi cu numere false

Un tânăr de 22 de ani din județul Alba i-a uimit pe polițiștii sibieni. Acesta a fost depistat în trafic pe DN7 la Tălmaciu, în timp ce conducea o mașină neînmatriculată și cu numere false. Mai apoi s-a descoperit că nu avea nici permis de conducere.

În data de 15 decembrie, în jurul orei 02,45, pe DN 7, în oraşul Tălmaciu, poliţiştii au oprit pentru verificări un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 22 de ani, domiciliat în judeţul Alba.
Din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat că şoferul avea dreptul de a conduce suspendat, autovehiculul este neînmatriculat şi, mai mult decât atât, plăcuţele cu număr de înmatriculare aplicate pe maşină erau false, acestea aparţinând unui alt autovehicul.
”În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, precum şi de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, conform art.334 alin 1, art. 334 alin. 2 şi art. 335 alin 2 din Codul Penal”, spun cei de la IPJ Sibiu. Foto: arhivă

Ultima oră