Trenurile circulă mai încet de la frig - Întârzieri în gara Sibiu

Trenurile personale au avut întârzieri în această dimineață la Sibiu din cauza gerului. Traficul pe întreaga rețea feroviară se desfășoară în condiții de iarnă, iar viteza de circulație a trenurilor a fost adaptată la temperaturile scăzute înregistrate la nivel solului, anumite garnituri înregistrând întârzieri în grafic.

‘Menționăm că pe rețeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise, însă, din cauza cauza condițiilor meteo nefavorabile, personalul feroviar desfășoară verificări la componentele infrastructurii (sine, macazuri, linii de contact) în stații și în linie curentă și intervine pentru remedierea deranjamentelor tehnice semnalate, astfel încât circulația trenurilor să se desfășoare în condiții de siguranță’, se arată în document.
Conform CFR, angajații companiilor feroviare sunt la dispoziția călătorilor prin informarea permanentă despre circulația trenurilor aflate în grafic, precum și prin verificarea și intervenția cu personal specializat pe toate rutele de cale ferată.
Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA recomandă călătorilor ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească, informează Agerpres.ro.

Ultima oră