Premierul Dacian Cioloș nu aplică nicio propunere a noii majorități PSD

Analiza este limpede: acest Guvern nu se va atinge de Codul Fiscal. Cum este firesc, orice decizie de această amploare poate să fie luată, dacă se va considera necesar, doar de către viitorul guvern, legitimat de o majoritate în Parlament și de rezultatele alegerilor de duminică”, a scris Cioloș pe Facebook.

Premierul Dacian Cioloș nu va ține cont de recomandărille din în discuția de marți cu liderul PSD Liviu Dragnea privind amânarea pentru un an a unor prevederi din Codul fiscal.

Într-un comunicat al Guvernului citat de Agerpress, se arată că „În cadrul discuției telefonice cu domnul Liviu Dragnea, premierul Dacian Cioloș nu a confirmat că acceptă propunerile de prorogare pentru un an a unor prevederi din Codul fiscal. Prim-ministrul a precizat că ia notă și analizează această propunere, dar trebuie avute în vedere mai multe aspecte legale și de oportunitate ale deciziei”. Ulterior, Dacian Cioloș a venit cu o întprire a comunicatului, printr-o postare pe Facebook.

El a mai afirmat că în cadrul discuției, care, în opinia sa, „produs ceva tulburare”, nu și-a dat acordul asupra prorogării unor termene pentru unele prevederi din Codul Fiscal.

„În cadrul discuției nu am spus că sunt de acord cu propunerea de prorogare pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal. Am zis că o voi analiza, dar că trebuie avute în vedere mai multe aspecte atât legale cât și de oportunitate”, a precizat primul ministru.

De asemenea, premierul Dacian Cioloș se așteaptă ca PSD să își îndeplinească promisiunile făcute înainte de alegeri, se menționează în comunicat.”Pe de altă parte, premierul Dacian Cioloș se așteaptă ca Partidul Social Democrat să își respecte promisiunile și programul de guvernare prezentat cetățenilor înainte de alegerile parlamentare din 11 decembrie, asumându-și totodată responsabilitatea politicii fiscale și legislația adoptată deja în Parlament”, mai arată comunicatul Guvernului.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți că, în discuțiile avute cu premierul Dacian Cioloș, acesta a arătat că este interesat ca România să nu intre într-un derapaj economic și a prezentat, totodată, o serie de intenții referitoare la adoptarea unor acte normative.

„Ne-am auzit de ieri (n.r. — luni) și am convenit ca astăzi să avem o discuție. Mie mi s-a părut o abordare responsabilă din partea primului-ministru, chiar am apreciat asta. (…) Dincolo de supărarea firească generată de rezultatul alegerilor, a arătat că este interesat ca România să nu intre într-un derapaj economic anul viitor, ținând cont și de programul nostru de guvernare prezentat în campanie. Mi-a solicitat, mi-a prezentat, mi-a transmis câteva intenții de a adopta acte normative în Guvern, ordonanțe care să proroge aplicarea unor legi care ar intra în vigoare de la 1 ianuarie, cu care am fost de acord. Am discutat, de asemenea, despre salariul minim pe economie pe anul 2017, i-am spus că angajamentul nostru rămâne ferm 1.450 de lei, am acceptat propunerea dumnealui ca noul guvern, așa cum e firesc, să adopte această HG, îngrijindu-se în a pregăti cadrul legal”, a afirmat Liviu Dragnea, la sediul central al PSD.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. PSD a recurs în campanie la afirmaţii de ordin naţionalist-populist, cum a mai făcut-o şi la alegerile prezidențiale din 2014. Să spui că ţara se află sub conducere străină şi trebuie recucerită a fost o declaraţie iresponsabilă. Din păcate, această victorie dovedeşte că astfel de tendinţe, indiferent dacă vin de la dreapta sau de la stânga spectrului politic, se bucură şi în România de susţinere. Ele contribuie la divizarea societăţii şi nu la dezvoltarea ei. Prestaţia PSD va fi judecată şi în legătură cu modul în care se va distanţa de aceste poziţii polarizante şi va sprijini refacerea coeziunii sociale în cadrul unei societăţi pluraliste.