Euforici după rezultatul excelent pe care l-au obținut la alegerile parlamentare, PSD-iștii pun acum la cale un plan prin care să reușească instalarea lui Liviu Dragnea la conducerea viitorului Guvern la României.
Cu un scor zdrobitor de 46% în alegerile parlamentare, pesediştii fac în acest moment toate calculele pentru a-l impune pe Liviu Dragnea premier, în ciuda opoziţiei exprimate în campanie de preşedintele Klaus Iohannis că nu va numi un şef al guvernului cu probleme penale, scrie Gândul.
Potrivit sursei citate, cum în Constituţie nu este prevăzută vreo restricţie, iar Liviu Dragnea nu a fost condamnat la vreo pedeapsă complementară privind interzicerea unor drepturi, pesediştii iau în calcul găsirea unei soluţii la Curtea Constituţională, unde ar putea avea o majoritate la limită, considerând că este excesiv să interzici să fie premier, în condiţiile în care legea îi permite să fie parlamentar. Varianta luată în discuţie ar sesizarea CCR fie în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Preşedinţie, situaţie la care s-a apelat şi atunci când USL voia să-l impună pe Klaus Iohannis premier, fie cu ajutorul Avocatului Poporului.
Faptul că legea îl limitează nu este un impediment, în condiţiile în care restricţia nu e prevăzută de Constituţie, a fost mesajul sugerat de Liviu Dragnea, în discursul susţinut imediat după închiderea urnelor duminică seară, când exit-poll-urile dădeau PSD câştigătorul categoric al alegerilor, la un pas de a face singur majoritatea, reaminteşte Gândul.
Cât priveşte negocierile cu ALDE şi UDMR, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu aşteaptă ca PSD să respecte înţelegerea dinainte de alegeri privind o coaliţie la guvernare şi să înceapă negocierile pentru noua formulă guvernamentală. Potrivit unor surse politice, liberal-democraţii lui Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin vizează să obţină în urma discuţiilor trei-patru posturi de ministru şi unul de vicepremier.
Nu aceeaşi situaţie este la UDMR. Uniunea lui Kelemen Hunor care a declarat, imediat după aflarea primelor rezultate, că va acţiona astfel încât interesele comunităţii maghiare să fie îndeplinite, se pregăteşte de o susţinere din Parlament a unui guvern PSD, în schimbul menţinerii în funcţie a o serie de secretari de stat de la Ministerul Educaţiei şi Cultelor, rămaşi indiferent de schimbarea guvernului, precum şi a păstrării în posturi a oamenilor din deconcentrate.
Fostul premier Victor Ponta a explicat luni seara că partidul speră să mai atragă în zilele următoare câţiva noi aleşi de la alte formaţiuni în rândurile sale pentru a avea majoritate absolută în Parlament, ceea ce ar înseamna că preşedintele Klaus Iohannis nu ar mai trebui să discute decât cu PSD.