Danemarca ne-a frânt aripile la Europene. România ratează calificarea în semifinale

România a pierdut miercuri seară la patru goluri în fața Danemarcei și a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European de handbal feminin. Tricolorele vor juca pentru locurile 5-6.

Naţionala de handbal feminin a României a ratat, miercuri, la Helsingborg, calificarea în semifinalele Campionatului European din Suedia, după ce a fost învinsă de reprezentativa Danemarcei, cu scorul de 21-17 (12-10), şi va juca pentru clasarea finală pe locurile 5-6, anunță news.ro. Disputa decisivă de miercuri seară a început nu doar sub semnul ambiţiei jucătoarelor lui Ambros Martin, ci şi de la dorinţa de revanşă a nordicelor, care au rămas fără medalie europeană acum 6 ani după meciul cu România, au fost eliminate în sferturile CM 2015, dar şi stopate în drumul spre JO 2016 tot de echipa tricoloră.
În tribune, câteva sute de fani tricolori, la fel de inimoşi şi vocali, în duel cu galeria daneză mult mai numeroasă, au aclamat deschiderea scorului de către Buceschi, de la 7 metri, în primul minut de joc. Danezii s-au bucurat însă şi ei la următoarele două atacuri, când Hansen a marcat în poarta Paulei Ungureanu (1-2, min. 3).
Două minute mai târziu, România avea 3-2, dar au fost şi atacuri ratate cu uşurinţă, astfel că Danemarca a ţinut aproape, 4-4 (min. 10). Meciul a curs cu atacuri rapide, pe faza a doua, cu finalizări din 3-4 pase, 5-6 (min. 12), după un gol cu efect din extrema stângă al lui Neagu, dar nordicele nu au cedat şi au preluat conducerea pentru prima dată, profitând şi de inexactităţile noastre în faza ofensivă (6-7, min. 19).
Tricolorele s-au montat rapid, 8-7 (min. 21), dar până la pauză nu au găsit soluţii, 9-11 (min. 26), fiind incomodate vizibil de apărarea adversă avansată. Scor 10-12, după primele 30 de minute, în care nici măcar Cristina Neagu, marcată strict, nu a reuşit să treacă de portarul Sandra Toft, având un singur gol din şase aruncări, căpitanul naţionalei arătând nervozitate în multe faze ale jocului.
La reluare, danezele au mărit avantajul la 10-13, chiar de la primul atac, iar în minutul 33 a venit primul gol dintr-o aruncare cu sete al lui Neagu, 14-12, reuşita aducând speranţe în galeria tricoloră. Totuşi, ratările au continuat aproape inexplicabil pentru România din situaţii ”ca făcute”, 12-16 (min. 26), cu prea multe aruncări la semi-înălţime, la care Toft a fost imbatabilă.
Ambros Martin a cerut time-out. ”Am nevoie de mai mult ritm în apărare”, le-a spus ibericul jucătoarelor, dându-le apoi indicaţii individuale.
Parcă degeaba, Danemarca s-a dus la 12-17 (min. 40). Ambros Martin a rulat lotul şi a schimbat posturile cât a putut, dar defensiva nu a putut-o opri pe Hansen (8 goluri în minutul 46), iar în atac au continuat aruncările ”fix” pe placul lui Toft, 13-19, min. 47. Denisa Dedu a apărat de la 7 metri la acest scor, iar Laslo a redus imediat la 14-19.
”România, România”, se auzea din tribune, Neagu a marcat şi ea, enervată de inspiraţia portarului danez, 15-19 (min. 49), a urmat un time-out cerut de  Danemarca, iar tricolorele s-au încurajat ca şi cum era ultimul meci din viaţa lor. După cinci minute era acelaşi scor, a cerut şi Ambros Martin time-out, şi pentru prima dată s-a ”răţoit” cumva la fete: ”Apărare, câştigaţi mingi, jucaţi contraatac”.
Cu cinci minute înainte de final au început să se audă şi fanii danezi, Tranborg a marcat pentru 15-20, iar zarurile păreau aruncate. România a plătit tribut apărării, care nu a fost agresivă ca în meciurile anterioare, iar în atac i-a făcut un procentaj excelent Sandrei Toft.
Scor final, 21-17, iar echipa României ratează semifinalele Campionatului European şi va juca pentru locurile 5-6, în timp ce Danemarca se va bucura, în sfârşit, de drumul spre medalii.
A fost a 20-a confruntare dintre România şi Danemarca, tricolorele având 12 victorii. De asemenea, ultima dată când Danemarca a învins România în grupele principale la un Campionat European a fost la ediţia din 2002, iar în grupele preliminare ale aceleiaşi competiţii la ediţia din 2010, atunci când tricolorele au obţinut medalia de bronz, învingând în finala mică, după prelungiri, chiar formaţia daneză.
Marcatoarele României au fost Buceschi 4 goluri, Neagu 3, Pintea 2, Laslo 2, Udriştoiu 1, Geiger 1, Iuganu 1, Zamfir 1, Manea 1, Zamfirescu 1, iar pentru Danemarca s-au remarcat Hansen 9 şi Tranborg 4 reuşite.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică