FOTO/VIDEO Atentat în Turcia. Cel puţin 15 poliţişti ucişi şi zeci de răniţi

Două explozii, una provocată de o maşină-capcană, care a vizat un autocar al forţelor de ordine, şi o alta de un kamikaze, au avut loc, sâmbătă seară, la Istanbul, a anunţat ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu. Bilanţul răniţilor în urma exploziilor de la Istanbul a crescut la 70, în timp ce bilanţul morţilor variază între 13 şi 15.
Două explozii s-au produs sâmbătă seara la Istanbul, una în apropiere de un stadion de fotbal, cealaltă în parcul Macka. Ambele se află în apropiere de piaţa Taksim, anunţă News.ro.
Ministrul turc al Transporturilor a declarat că a fost vorba de un atac terorist.Explozia din parcul Macka, din Istanbul, a fost provocată de un kamikaze, a anunţat ministrul turc de Interne Suleyman Soylu.
El a precizat că cea de-a doua deflagraţie, de lângă stadionul Vodafone Arena, a fost produsă de o maşină capcană.Între timp, bilanţul răniţilor a ajuns la 70
Ministrul de Interne, Suleyman Soylu, a afirmat că cel puţin o maşină-capcană a vizat un autocar care transporta ofiţerii care au asigurat paza la meciul de fotbal Beşiktaş-Bursaspor, desfăşurat pe Vodafone Arena.
“Se crede că a fost o maşină-capcană unde erau localizate forţele noastre speciale de poliţie, imediat după meci, la ieşirea pe unde plecaseră fanii Bursaspor”, a spus oficialul.
Atacul a avut loc la circa două ore după încheierea partidei, când fanii se dispersaseră.
De altfel, echipa Bursaspor a anunţat pe Twitter că niciunul dintre susţinătorii săi nu a fost rănit.
Martori au declarat că au auzit focuri de armă după cele două deflagraţii, dar informaţia nu a fost confirmată oficială.
“A fost ca în iad. Flăcări au urcat spre cer. Beam un ceai la cafeneaua de lângă moschee”, a povestit Omer Yilmiz, care lucreară la moscheea Dolmabahce, aflată în apropiere.
„Oamenii s-au ascuns sub mese, femeile au început să plângă. Microbiştii care beau ceai la cafenea s-au adăpostit, a fost îngrozitor” a adăugat el.
Cel puţin 15 poliţişti ar fi fost ucişi în atacul de sâmbătă seara, de la Istanbul, scrie Al Jazeera Turcia. Informaţia nu a fost confirmată oficial.
Cea de a doua explozie înregistrată la Istanbul a avut loc în apropiere de Piaţa Taksim, lângă un centru comercial, au declarat martori citaţi de AFP.
Sunetul exploziilor a fost surprins de echipele de televiziune prezente pe stadion după meci.
Ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu, a anunţat că a fost vorba de un atac cu maşini-capcană, care a vizat un autocat al forţelor de ordine.
Potrivit ministrului turc de Interne, Suleyman Soylu, două maşini-capcană au fost detonate în apropiere de Vodafone Arena, după încheierea unui meci între echipa Beşiktaş şi Bursaspor.

FOTO/VIDEO Atentat în Turcia. Cel puţin 15 poliţişti ucişi şi zeci de răniţi

Martori au spus că au auzit două explozii urmate de focuri de armă. Informaţia nu a fost confirmată
Poliţia înarmată a închis străzile din jurul Vodafone Arena, unde joacă echipa de fotbal Beşiktaş.

Mai multe atacuri cu bombă au afectat Turcia în ultimele luni, unele comise de PKK, iar alte de ISIS. Unul dintre cele mai sângeroase atacuri a avut loc pe 28 iunie, când trei terorişti au comis atentate la Aeroportul Ataturk din Istanbul. 45 de persoane au fost ucise, iar 230 au fost rănite în masacru. Autorităţile turce au acuzat Statul Islamic pentru atac.
https://www.youtube.com/watch?v=leOCTIkLNak

Ultima oră

Comentariul meu

Publică