ALEGERI PARLAMENTARE – Prezența la vot la ora 16.15. Județul Sibiul e spre coada clasamentului

Sibienii își exercită și ei dreptul la vot pentru alegerile parlamentare de astăzi. Atfel până la ora 16.15 au votat 92.833 persoane din județul Sibiu. În oraș cea mai bună prezență este la secția de la Şcoala Gimnazială Regina Maria. Doar patru județe stau mai prost la nivel național.

Aproximativ 92.000 sibieni au votat până la ora 16.15, ceea ce înseamnă că 24,60 % din populația cu drept de vot din județul Sibiu a ajuns la urne. În municipiul Sibiu cea mai bună prezență la 15.00 s-a înregistrat la Școala Şcoala Gimnazială Regina Maria (41,36 %) și la ŞCOALA GIMNAZIALĂ ION LUCA CARAGIALE (41,22 %)
La nivel național 5.115.954 români au votat, ceea ce înseamnă că 28,01 % din populația cu drept de vot a reușit să voteze. Fruntașe sunt județele Olt (33,89 %), Teleorman (33,76 %) și Botoșani (31,42 %).
VEZI ȘI: VIDEO – FOTO Aglomerație în Târgul de Crăciun, la patinoar, dar și în Bâlea Lac și la Arena Platoș. Mai puțin la urne
La acest scrutin s-a revenit la votul pe liste de partid, fiind totodată introdus şi votul prin corespondenţă în Diaspora.
Secțiile de votare s-au deschis duminică dimineața, iar peste 18 milioane de cetățeni români sunt așteptați la urne pentru a-și desemna reprezentanții în Parlament.
VEZI ȘI: VIDEO FOTO Carmen Iohannis a votat. Soția președintelui face un apel către tineri
Votarea a început la ora 7,00 și are loc până la ora 21,00. La ora 21,00, președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea secției. Persoanelor care la ora 21,00 se află în sala unde se votează li se permite să își exercite dreptul de vot.
CITEȘTE ȘI: ALEGERI PARLAMENTARE – Declarații în direct ale principalilor candidați și lideri de partid din Sibiu la ieșirea de la urne
Alegătorii pot să voteze numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. În cazul în care alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința.
Pentru alegerile parlamentare sunt câte două buletine de vot, unul pentru Camera Deputaților și unul pentru Senat. Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului și la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaților. Fiecare alegător își exprimă votul personal, iar exercitarea votului în numele altui alegător este interzisă.

Ultima oră