Înaintea alegerilor de mâine, m-am gândit să-ți scriu, provocat fiind de unele declarații publice, din această campanie electorală, din partea liderilor națiunii tale, în legătură cu o zi istorică pentru toți. Este, evident, vorba de 1 decembrie. Am înțeles că această zi ne desparte. Dacă pentru mine este ziua realizării unui ideal național, pentru tine este ziua tristeții sau fără nicio semnificație. Maghiarii n-au ce sărbători la 1 decembrie, au zis unii din liderii voștri. Motivul este simplu de ințeles: acum aproape 100 de ani, s-a produs o schimbare majoră pentru națiunile noastre. Roata istoriei s-a învârtit. Înaintașii noștri ardeleni au primit alte statute civice: ai tăi n-au mai făcut parte dintr-o națiune privilegiată, iar ai mei, din foști tolerați, s-au pomenit cetățeni cu acte-n regulă. Să spunem că așa a vrut Dumnezeu: să se schimbe o stare de lucruri învechită, ce nu mai putea continua. Și nu doar în Ardeal, ci în întreaga Europă. O asemenea răsturnare o văd ca pe-o lucrare divină, atunci când, lipsite de vlagă, imperiile europene deveniseră anacronice. Și mă simt tare bine pentru că fruntașii de-atunci ai națiunii mele au promis că nu vor inversa raportul de forțe dintre națiunile noastre. Cum au evoluat lucrurile este o altă poveste. Important este că atunci a început o nouă epocă în istoria fiecăreia din națiunilor noastre.
Pot să înțeleg de ce unii lideri spun că maghiarii n-au ce sărbători la 1 decembrie. Pot să înțeleg că există nemulțumiri față de statul român de astăzi. Dar nu pot să înțeleg de ce prevederea constituțională a statului național îi face pe maghiari să se simtă cetățeni de rangul doi. Cum te poți simți așa, când, după 1989, formațiunea ta politică deține recordul longevității prezenței în Puterea Executivă din țara asta? Ca să nu mai vorbim de trecutul nostru comunist, când nu știu să fi existat vreun CC al PCR și vreo echipă guvernamentală fără reprezentanți ei maghiarimii… românești, dacă-mi permiți licența. O licență pe care ai putea-o adopta și tu, pentru că numai așa ai accepta că trăim într-un stat național – civic. Nu etnic. Nimeni – în primul rând Constituția – nu spune că statul român este numai al etnicilor români. În rest, o națiune direct implicată, prin reprezentanții ei, în actul guvernării, după 1989, mi se pare că ar avea motive realiste cel puțin să respecte ziua statului tuturor locuitorilor cu cetățenie română.
Iar ca să respecte vârsta aproape centenară a statului român, nu e nevoie de declarații de dragoste. E de preferat tăcerea demnă, unor fraze cu substrat naționalist-șovin. Așa cum au făcut liderii maghiari cetățeni români sau ditamai premierul statului vecin. Este un mister cum de un politician ca Viktor Orban s-a apropiat de autocrația Kremlinului, întorcând spatele ideilor liberale ale UE, din care țara sa face parte. Cu o asemenea mentalitate, cineva te poate vizita de ziua ta și-ți va spune că n-are nici un motiv să te felicite…
Ar mai fi multe de spus, dar nu vreau să lungesc scrisoarea mea. Timpul ne presează. Mai sunt câteva ore și vine duminica votării viitorului parlament. Voi, cetățenii români maghiari, le-ați asigurat mereu reprezentanților voștri privilegiatele poziții legiuitoare. Probabil, veți face la fel și duminică, 11 decembrie. Apoi, reprezentanții voștri vor intra la tratative, pentru formarea majorității ce ne va guverna pe toți. Și uite-așa totul ar putea rămâne ca-nainte. Inclusiv nemulțimirile reprezentanților voștri față de statul român. Motiv pentru care încep să cred că prezența lor îndelungată la vârfurile puterilor democrației noastre – parlament și guvern – a influențat statul român să nu se adapteze literei și spiritului UE. Dragul meu concetățen, îmi miroase aici a lucrătură anti-reformă, din partea liderilor voștri. Iar motivul l-am înțeles cu ocazia acestei campanii electorale. De vină e tristețea, moștenită de la înaintașii supărați, cu trei generații în urmă, după dispariția anchilozatului imperiu dualist. V-ați supărat pe istorie, deci!
Iată de ce și eu sunt supărat. Nu pe tine, dragul meu concetățean maghiar. Ci din cauza jocului dublu pe care îl fac liderii voștri – cu sprijinul liderilor noștri. Și la putere, și supărați pe statul român. Știu, indiferent dacă îmi dai sau nu dreptate, tot pe ei o să-i votezi. Asta e democrația noastră multi-etnică, mai puțin civică. Dar, te rog, în numele principiilor fondatoare ale statului român, de acum un secol, spune-le liderilor tăi că roata istoriei nu se (va) întoarce. Și precum ce-a despărțit națiunile noastre, până atunci, nu mai poate fi motiv de tristețe – pentru noi, tot așa nici ce le-a despărțit după, nu mai poate fi motiv de tristețe – pentru voi. Iar, peste doi ani, la Centenar, să nu mintă din nou, căci va fi tot de 1 decembrie, în plin Advent. Și nu-i creștinește. Mai bine să tacă. E diplomatic.
Îți doresc un Crăciun bine meritat!
p.s. Această epistolă se dorește un răspuns la tristețea liderilor maghiari, de Ziua Națională a României. Înaintea votului de mâine, cred că subiectul e de luat în seamă de toți cetățenii țării noastre.