Vom avea peste 1000 de kilometri de autostradă în 2018. La anul se inaugurează doar 150

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat miercuri că România va depăși pragul de 1.000 de kilometri de autostradă în anul 2018. Acesta a ținut să precizeze că aproximativ 150 vor fi inaugurați în 2017.

România va avea mai mult de 1.000 de kilometri de autostradă în 2018, iar numărul de kilometri de autostradă deschişi circulaţiei în 2017 va fi de cel mult 150, a declarat miercuri ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, în cadrul unei conferinţe de presă, anunță news.ro. În luna august a acestui an, Buşe a spus că nu ştie dacă la finalul anului 2018 vor exista în România 1.000 de kilometri de autostradă şi a menţionat că, cel puţin în 2016, nu vor fi cifre spectaculoase, dar că anul viitor ”se vor vedea rezultate”. România are în prezent aproape 750 de kilometri de autostradă.
”În 2017 vom deschide circulaţiei 150 de kilometri, din care 117 kilometri sunt în stadiu avansat. Pentru 30 şi ceva de kilometri de autostradă va trebui să administrăm cu atenţie situaţia pentru a ne asigura că vor fi finalizaţi”, a spus Buşe.
Ministrul susţine că autostrăzile sunt foarte importante în rolul de prevenire a accidentelor rutiere. În cadrul conferinţei, ministerul a prezentat Strategia Naţională de Siguranţă Rutieră pentru perioada 2016 – 2020, adoptată acum aproape două luni de către Guvern.
La această strategie naţională se lucrează din 2011, dar abia în acest an ea a fost finalizată şi aprobată. Autorităţile mizează pe scăderea cu o treime a numărului de persoane decedate în urma accidentelor rutiere, de la 1.818 în 2014 până la 1.188 în 2020. Potrivit datelor transmise News.ro, în luna iulie, de către directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor, în 2016 şi 2017 există mari şanse să fie finalizate lucrările la alţi 260 de kilometri de autostradă, iar România ar putea depăşi 1000 de kilometri de autostradă chiar în 2017.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică