În această campanie, partidele noastre (mai exact, liderii lor) au urmărit să deturneze atenția alegătorilor, de la pe cine alegem ca să avem un parlament eficient și mai curat, la alegeți-ne pe noi ca să ajungă premier... Explicația acestei deturnări de la normalitate o văd doar în neputința partidelor de-a atrage voturi pe seama identității lor ideologice. Sigur, dacă o au. Drept urmare, politicienilor noștri nu le-a stat gândul la ce se va întâmpla peste un an, doi, trei, cu România și Europa noastră. Obișnuiți să ia în derâdere (evident, nu în direct) modul în care românii percep politica, au arătat că pentru ei important e să ajungă „sus” – acolo unde, dacă vor fi, o să vadă ei ce vor face. Până atunci, poporul nu trebuie „obosit”, în campanie, cu problemele grave ale țării și Europei. Poporul trebuie atras la votare cu orice preț, ca să se lase ușor pe mâinile aleșilor săi. Astfel ajungem la șarada noastră politică: dacă nu se iubesc, aleșii și alegătorii români nici nu se urăsc între ei. Se tratează cu indiferență unii pe alții. Campania asta a fost oglinda acestei realități. Cine poate înțelege o astfel de politică?
Acestea sunt simple impresii personale. Și nu am pretenția că sunt general valabile. Oricum, așa personale cum sunt, cred că veți da dreptate cel puțin unora dintre ele.
Dacă tot trebuie să mergem duminică să votăm, cred că ar fi bine să ne mai întrebăm o dată: ce votăm? Partide sau premieri? Partide, evident, căci alegem viitorul parlament, nu viitorul guvern. Votul e politic, pentru Puterea Legislativă, nu tehnic, pentru Puterea Executivă. Așadar nu e democratic să votăm liste de candidați, atrași de posibili „prim-miniștri”! E doar o șmecherie electorală. Numai partidele lipsite de ideologii realiste speră să-și mărească șansele de-a fi alese, avansând persoane cunoscute, în lipsa unor idei, politici, strategii convingătoare!
De la viitorul parlament vom aștepta legi pentru ca Statul Român să facă față concurenței economice globale, viitoarelor crize și confruntări politice internaționale. Partidele noastre însă n-au considerat de cuviință să aducă în fața electoratului asemenea teme, deși sunt la ordinea zilei, în Europa și-n întreaga lume. Mergând încă pe stil vechi, au ales tipul de campanie anti, cu atacuri împotriva adversarilor, fluturând propriile promisiuni populiste, în faţa unui electorat nemulţumit, dezamăgit de mulțimea alianțelor politice și reformelor administrative eșuate, până acum.
În plină criză a refugiaților, nu puțini lideri au fost cuprinși, în acest an, de-o bolnăvicioasă frenezie naționalist-izolaționistă/suveranistă, ca-n vremurile de tristă amintire ale Europei. Fie englezi, olandezi sau francezi, austrieci, unguri sau ruși ei se văd salvatorii popoarelor lor, în contra spiritului liberal al Uniunii Europene. Totul pe fondul războiului ideologic dintre Rusia și Occident. Acesta este, în opinia mea, sursa neliniștii actuale, cel puțin din Europa. Despre acest război scrie, într-un recent articol* – lecție pentru nostalgicii vremurilor apuse, ideologul rus Alexandr Dugin: „Occidentul își construiește critica împotriva Rusiei și a fiecărei acțiuni a țării noastre (…) de pe pozițiile liberalismului”. Pentru Dugin, liberalismul și-a încheiat rolul istoric, la fel ca fascismul și comunismul. Este nevoie de-o nouă teorie politică, necesară revenirii la „idealul Tradiției, Imperiului, a monarhiei creștine sacre și a simfoniei dintre puteri, dintre puterea politică și cea spirituală, dintre Stat și Biserică. Iar acest model în mod sigur nu are nimic în comun nici cu liberalismul, nici cu comunismul, nici cu fascismul. Însă aici nu e vorba nici despre Modernitate. Tocmai de aceea va trebui să renunțăm cu desăvârșire la Modernitate cu tot cu axiomele ei.” Este ca și cum am spune că nu mai recunoaștem lecțiile primite după două războaie mondiale fierbinți și unul rece, din care am învățat, cel puțin, că niciun sistem politic nu e mai presus de condiția umană.
Am adus în discuție articolul lui A. Dugin, pentru a înțelege, poate, mai bine ce ni se pregătește, astăzi, de unii lideri europeni. De aceea, cred că viitoarea noastră Putere Legislativă va avea de trecut un mare test, și anume modul în care România se va situa, ca membră a UE, față de conflictul ideologic – stafia ce bântuie, azi, în Europa – și posibilele lui efecte în relațiile internaționale. Inclusiv asupra reformelor necesare societății noastre. Nu cred că fără dezbateri pe cele mai grele subiecte la zi interne și internaționale, în schimb furați de focuri de artificii cu amenințări penale și promisiuni populiste, punem sămânța unei Puteri Legislative aptă să ia hotărâri mari pentru țară. Cum au fost, de exemplu, cele din 1916. Și mai îndrăznesc să spun că da, în aceste zile, Tradiția este importantă – cum este cea în interiorul căreia ne aflăm, a Nașterii Supranatuale (cum altfel?) a Speranței că ne putem înălța moral și realiza material – cu condiția ca oamenii să creadă în mesajul ei Întrupat și să-și aleagă cu responsabilitate ministranții care pot aduce înnoirea conducerii treburilor lumești.
* http://news.russiatoday.ro/razboiul-ideologic-rusia-si-occidentul/