Utilizatorii aplicației WhatsApp nu vor mai putea să o folosească dacă nu își fac update la versiuni mai noi de software.
Aplicaţia WhatsApp nu va mai funcţiona pe unele modele de smartphone-uri. Milioane de telefoane, printre care se numără şi iPhone 3GS şi cele cu sistem de operare Android sunt vizate, potrivit The Independent citat de mediafax.ro. WhatsApp a făcut prima dată anunţul la începutul acestui an. Compania îi sfătuieşte pe utilizatorii care deţin modele mai vechi de smartphone-uri să le actualizeze la ultimul sistem de operare din seria Android, iPhone sau Windows Phone. Potrivit Gandul, modelele iPhone, Windows Phone 7 şi cele care rulează Android 2.1 sau Android 2.2 nu vor mai putea susţine aplicaţia. „Când am lansat pe piaţă, în 2009, aplicaţia, telefoanele oamenilor arătau cu mult diferit faţă de cum sunt acum”, nota compania în luna februarie, cu ocazia aniversării a şapte ani de la lansarea aplicaţiei. În ceea ce priveşte smartphone-urile BlackBerry, compania a anunţat că a prelungit până la finele anului 2017 funcţionabilitatea aplicaţiei.