Cod galben de ninsori pentru toată țara. Mai multe zone montane sunt sub cod portocaliu

Meteorologii au emis vineri dimineață o avertizare de viscol și ninsori. Aceasta este valabilă pentru toată România și a intrat în vigoare vineri dimineață de la ora 8.00.

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol pentru întreaga ţară, valabilă de vineri dimineaţă până în noaptea de vineri spre sâmbătă, precum şi avertizări cod portocaliu de viscol pentru mai multe zone de munte. Centrul Infotrafic a impus deja restricţii pentru maşinile de mare tonaj, în judeţul Maramureş, unde ninge abundent, anunță news.ro. Atenţionarea cod galben de ninsori şi viscol este valabilă de vineri dimineaţă, de la ora 8.00, până în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 3.00.
Vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă, mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Rafalele vor depăşi 55 – 65 de kilometri pe oră şi pe arii restrânse 70 – 75 de kilometri pe oră. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului. În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte, va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada. În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, vântul va sufla cu peste 90 – 100 de kilometri pe oră, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.
În judeţul Maramureş, din cauza ninsorii abundente a fost restricţionat traficului greu (vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) pe DN18 – Pasul Gutâi, între localităţile Baia Sprie şi Mara, a anunţat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Şi în judeţul Mureş, la ora transmiterii acestei ştiri traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, pe DN 15 (E578) Târgu Mureş – Reghin – Topliţa şi pe DN 13A Bălăuşeri – Praid vizibilitatea fiind sub 100 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri.
Meteorologii au prelungit avertizările cod portocaliu de viscol emise pentru judeţele Neamţ şi Suceava, care au ieşit din vigoare la ora 10.00, până la ora 16.00.
La altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va avea intensificări ce vor depăşi la rafală 90 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri.
Totodată, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu şi pentru judeţul Cluj, valabilă până la ora 14.00. Şi aici, la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele de vânt pot depăşi 90 de kilometri la oră.
Avertizarea cod portocaliu de viscol pentru judeţul Caraş-Severin, care a fost valabilă până vineri dimineaţă la ora 8.00, a fost prelungită până la ora 14.00. Meteorologii spun că la altitudini de peste 1.700 de metri vântul bate la rafală cu peste 80 de kilometri pe oră.
Tot până la ora 14.00 şi judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş se află sub avertizări cod portocaliu de viscol. Potrivit ANM, la altitudini mai mare de 1.700 de metri, intensificările vântului depăşesc la rafală 90 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea.

Ultima oră