În data de 2 decembrie (vineri), la ART CINE CLUB, rulează filmul iugoslav ”Marșul spre Drina”, produs în anul 1964.

Subiectul peliculei este plasat la începutul Primului Război Mondial, când o baterie de artilerie sârbă se află în marş forţat spre muntele Cer, pentru a confrunta invadatorul. Acolo va fi locul unde se va desfăşura una dintre bătăliile cheie din prima fază a războiului.
”Filmul este nu numai o cronică plină de acurateţe a acestui eveniment ci şi o ilustrare a dramei unui grup de soldaţi parte a unei mici naţiuni care a făcut imposiblul posibil prin rezistenţa curajoasă cu care a înfruntat un imperiu. Trăirile acestor soldaţi sunt identice cu cele ale altor milioane de combatanţi prinşi în teribila încleştare de pe diferitele  teatre de operaţiuni ale Marelui Război”, a declarat Adrian Scheianu, muzeograf C.N.M. ASTRA, cel care va și prezenta filmul respectiv în fața publicului prezent. Acțiunea face parte din proiectul ART CINE CLUB, proiect cultural propus de Muzeul ASTRA, în parteneriat cu Asociaţia Martinus şi Universitatea ”Lucian Blaga”. Proiectul constă în vizionări de filme artistice şi documentare non lineare, însoţite de prezentări. Așadar, vineri, ora 17, în sala Auditorium din cadrul Pavilionului Muzeal Multicultural, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, sunteți așteptați la ”Marșul spre Drina”.

Film iugoslav la Art Cine Club în Pavilionul de la Muzeul în Aer Liber din Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică