Fără precedent în România. A blocat intrarea în Dumbrăveni cu trenul

Timp de mai bine de 40 de minute intrarea în orașul Dumbrăveni din județul Sibiu a fost blocată de un tren. Mecanicul de locomotivă și-a motivat gestul spunând că i-au expirat timpii de lucru.

Intrarea în oraşul Dumbrăveni, jud. Sibiu, a fost blocată, marţi dimineaţa, timp de 40 de minute, după ce un mecanic de locomotivă a oprit voluntar trenul, motivând că i-au expirat timpii de lucru, traficul rutier fiind deviat, anunță mediafax.ro. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, traficul rutier de la intrarea în oraşul Dumbrăveni, care se face din Drumul Naţional 14, printr-o bretea, unde există şi o barieră CFR, a fost blocat, timp de 40 de minute după ce un mecanic a oprit, în mod volunar, trenul pe care îl manevra. ”Intrarea în oraşul Dumbrăveni a fost blocată timp de aproximativ 40 de minute de un mecanic de locomotivă care a oprit voluntar trenul de marfă pe care îl manevra, acesta motivând că trebuie să îşi efectueze timp de odihnă”, a declarat, Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Welter a precizat că traficul nu a fost serios afectat, pentru că există rute ocolitoare, autovehiculele fiind deviate prin alte localităţi din jur.
Reprezentanţii Poliţiei TF, care au preluat cazul, spun că la mijloc ar fi o neînţelegere şi că mecanicul trenului a oprit la semnalul dat de operator, care, se pare, nu ştia că în staţia CFR din Dumbrăveni nu a fost, încă, finalizat pasajul peste calea ferată.
”Mecanicul a oprit regulamentar trenul. Depăşea programul de lucru şi trebuia să staţioneze. Din cauza faptului că pe tronsonul magistralei 300 se lucrează, se efectueză foarte greu transportul şi el a mers din staţie în staţie, iar operatorul de la CFR Infrastructură l-a oprit în staţia Dumbrăveni. Staţia Dumbrăveni are 730 de metri, trenul cam 680, deci nu ar fi fost problemă din acest punct de vedere. Problema a apărut pentru că, pe proiectul de reabilitare a magistalei 300 este prevăzut un pasaj suprateran, care schimbă trecerea la nivel cu calea ferată. Operatorul a ştiut că are staţia de 730, care permite oprirea trenului de 680 dar nu ştia, probabil, că nu există încă pasajul”, a declarat Lucian Ilie, reprezentant al Poliţiei TF Sibiu. Ilie a explicat că mecanicul nu poate opri unde vrea, ci doar la semnalul dat de operator, întrucânt, altfel, ar răspunde penal. Cercetările sunt continuate în acest dosar de poliţiştii TF, în vreme ce trenul a fost dus în staţia Mediaş. Foto: arhivă

Fără precedent în România. A blocat intrarea în Dumbrăveni cu trenul

Ultima oră

Comentariul meu

Publică