sibienii donatori la cumințenia pământului vor trebui sa-și ceară banii inapoi

Ministrul Culturii a transmis Parlamentului o listă de amendament la OUG privind ”Cumințenia Pământului”, Executivul cerând aleșilor achiziționarea sculputrii să poate fi restituite pe baza unei cerere scrise până la 31 decembrie a,c.

Ciprian Bucur, Ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul a trimis Camerei Deputaților, prin intermediul unei scrisori, lista amendamentelor la OUG privind achiziționarea Cumințeniei Pământului, conform mediafax.ro

sibienii donatori la cumințenia pământului vor trebui sa-și ceară banii inapoi

Procedura și termenul pentru restituirea sumelor donate se stabilesc prin hotărâre de Guvern până cel mai târziu la data de 30 iunie 2017, urmând ca restiturea efectivă a sumelor donate conform OUG să se realizeze până cel târziu la 31 decembrie a,c.

Personale fizice sau juridice care au donat și care doresc restituirea sumelor să își exprime în scris această opțiune către Ministrul Culturii, în termen de 40 de zile de la intrare în vigoare a legii.Donatorii care nu vor putea fi indentificați până la finalul anului 2017 vor rămâne fără bani, iar donațiile se vor face venituri la bugetul de stat.

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a declarat miercuri, după şedinţa de Guvern, că nu au fost alocate fonduri pentru cumpărarea sculpturii Cuminţenia Pământului la această rectificare operată de Executiv deoarece nu există baza legală pentru acest lucru.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică