CSU joacă acasă cu echipa foștilor jucători Calotă și Păun. Meciul e vineri după amiază

CSU Sibiu primește vizita celor de la SCM BC Timișoara, vineri de la ora 17:15. Meciul este televizat pe Digi Sport, iar la oaspeți vor evolua ex-jucătorii sibieni Calotă și Păun.

Tehnicianul sibienilor crede că urmează un meci extrem de dificil, cu una dintre contra candidatele la primele 6 locuri din clasament. ”Putem să învingem Timișioara doar dacă arătăm un nivel de energie și de agresivitate foarte ridicat și dacă respectăm tot ce am pregătit pentru meciul acesta. Suntem pregătiți,  jucătorii sunt apți și dornici de o nouă victorie, dar Timișoara, cu siguranță, nu se va lăsa usor. O să ne bucurăm, cu siguranță, să îi revedem pe Calotă și Păun, îi respectăm ca și pe ceilalți jucători ai Timișoarei. Amândoi au un sezon foarte bun, până acum, și își demonstrează valoarea, ajutând foarte mult echipa Timișoarei. Noi sperăm să facem un meci bun împotriva lor și a celorlalți jucători periculoși din echipa lor. Echipa noastră este destul de bine fizic, băieții sunt dornici să joace pentru că au trecut aproape 10 zile de la ultimul joc și sper să transpunem energia aceasta în mod pozitiv și să facem un joc foarte bun”, a spus antrenorul Dan Fleșeriu.
Și Bogdan Popescu opinează că va fi un meci foarte greu ”Jucăm împotriva unei echipe puternice, pe care o respectăm, dar ne dorim foarte mult victoria, mai ales că jucăm pe teren propriu și pentru că este cu o contra candidată pentru locurile 1-6. Timișoara are un loc aparte în inima mea și așa va rămâne, dar asta nu schimbă cu nimic  faptul că vreau să câștig meciul cu echipa mea, echipa Sibiului. Ne trebuie neapărat această victorie și vrem să câștigăm meciul acesta”, a spus acesta. Biletele pentru acest meci se mai pot achiziționa de la sediul Clubului, str. Rennes, nr.2, și vineri, între 9 și 15, iar de la orele 16, de la Sala Transilvania.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică