FOTO ”Parfum de Crăciun în fiecare cămin!” - Studenții sibieni au adus Crăciunul pentru bătrânii din cămin

Peste cinci ore au petrecut în bucătărie mai mulți studenți ai Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, care au pregătit cina de Crăciun pentru 50 de persoane vârstince de la căminul de pe strada George Coșbuc, în cadrul proiectului ”Parfum de Crăciun în fiecare cămin!”.

Și, chiar dacă și-au dat seama că bucătăria nu este deloc ușoară, atunci când trebuie să gătești pentru ”clienți”, toți au rezistat până la capăt și au reușit să aducă zâmbetele pe chipurile bătrânilor.
”Este o idee splendidă. Toată mâncarea a avut gust, aromă, plus designul farfuriilor a fost foarte frumos”, spune unul dintre invitați. bucatari
Și pentru studenți a fost un moment inedit, în special pentru cei străini, veniți la ULBS prin programul Erasmus. “Bucătăria este cel mai bun mod de a comunica cu ceilalți oameni, de a întâlni alte culturi, așa că m-am bucurat foarte mult că am participat la acest eveniment. Îmi place foarte mult să gătesc, este un eveniment foarte frumos, mai ales că facem cuiva o bucurie”, a spus Iris Tomic, venită la Sibiu din Croația. Și pentru Rafael, originar din Congo, a fost o seară inedită care, deși recunoaște că nu este un bucătar foarte bun, ”este o cauză specială și ajutăm cu tot ceea ce putem”.pensionari-caminPe lângă preparatele pregătite cu atenție sub întrumarea celor trei Chefi sibieni – Marius Rafa (Pardon Cafe&Bistro, Manuel Betto Pecori (Restaurant Atrium) și Emilian Vârlan – studenții le-au pregătit oaspeților de seamă și câteva  surprize artistice.folclor
La Cantina Studențească a ULBS au poposit soliștii Școlii Populare de Arte și Meserii ”Ilie Micu” Sibiu, coordonați de prof. Izabela Tomiță-Popescu dar și corul Facultății de Teologie, care au oferit evenimentului doza de Crăciun autentic românesc.
Acțiunea studenților s-a bucurat și de implicarea activă a unora dintre cadrele universitare ale ULBS, care au curățat ceapă și i-au servit pe ”bunici și bunicuțe”.cantina
”Le mulțumesc studenților și colegilor care au făcut posibilă această seara. Și ei au bunici, au părinți și au pregătit totul cu gândul la ei. Vă doresc să aveți parte se o seară minunată și Sărbători liniștite”, le-a transmis invitaților speciali, rectorul ULBS, prof. univ. dr. Ioan Bondrea.

Ultima oră