La poalele Făgărașilor, am vizitat de curând o păstrăvărie, într-un mediu mirific, dar greu încercat de oameni. Impresia e că ești în țara unde nu s-a auzit nici de lege, nici de oamenii educați s-o respecte. E țara cu păduri exploatate cu sălbăticie. La păstrăvăria cu pricina se simte, pe direct, efectul colateral al acestor tăieri iresponsabile. Bieții păstrăvi se chinuiesc să trăiască într-o apă pe care numai o cireadă de bivoli ar putea s-o facă atât de murdară. Privind un biet păstrav ieșind la suprafață să ia o gură de aer și învârtindu-se ca fusul, de parcă l-ar fi lovit cineva în cap, mi-am adus aminte – dintr-un imbold subit de analiză comparativă – că ne aflăm în campanie electorală, în timp ce America postelectorală trăiește acut febra manifestațiilor de stradă, contra marelui ales de la 8 noiembrie.
De data asta, milioane de americani doresc o mișcare de ecologizare politică: „aruncarea la gunoi” a proaspătului președinte Donald Trump („Dump Trump!”). Și m-am gândit câtă nevoie am avea de mișcări civice cu efecte de control imediat asupra democrației noastre. De regulă, ele apar doar când ne ajunge cuțitul la os. Numai campania electorală e departe de-a realizat un asemenea control. În schimb suntem indiferenți față de cine sunt, la ce se pricep și felul în care ajung unii să fie candidații noștri. Așa se explică de ce se promite orice, în campaniile electorale. Și Trump a promis multe, uneori a făcut declarații năstrușnice. Și a fost ales. Iar în aceste zile mulți americani sunt gata să-l arunce la lada de gunoi a istoriei, pentru că le este frică de modul în care le va conduce țara un„bigot rasist”.
Așadar, de la zbaterea păstrăvului în apa neagră ca un bivol, am ajuns la America, acolo unde oamenii au reacționat imediat, nemulțumiți de un fapt împlinit democratic . În cazul nostru, nici după cinci săptămâni, nu sunt semne de depășire a situației în care se află păstrăvăria de la poalele Făgărașilor. Am întrebat ce se întâmplă. Cineva de-al casei mi-a spus că se taie brazi în prostie, undeva mai sus, și trunchiurile sunt trecute prin râu de mașini mari, ce răscolesc fundul apei. În plus mai aduc și noroi din pădure, pe roțile lor imense. E greu să descrii în cuvinte decente o crimă ecologică, ce se întâmplă într-una din cele mai frumoase zone montane din Europa. Oamenii cu care am stat de vorbă m-au asigurat că au vorbit cu cine trebuia. „Ne-au promis că lucrurile se vor îndrepta, dar degeaba…”. De ce?, mă aud întrebând cu naivitate copilărească. Și primesc un răspuns de părinte opărit: „EI știu DE CEEEE!!!…” Cine sunt Ei? Ce știu EI? Din privirele omului din fața mea am înțeles numai un răspuns: „Întrebi de parcă n-ai ști câtă corupție e în țara asta…”
Da, evident că știu. Și una din concluziile mele este că, din cauza corupției, ne-am aflat, patru ani la rând, în campanie electorală permanentă! Nu reală, ci pe mai toate televiziunile, fără ca asta să ajute la ceva. Bineînțeles, și cu puțini umeri puși la lupta contra corupției. Așa că n-ar trebui să ne mire cât de intoxicată e actuala campanie electorală. Concluzia mea: în România, nu mai putem vorbi de politică 100%. Cel mult de 15-20%, restul fiind telepolitică. Or, telepolitica nu va integra țara în UE, ci o va întoarce, în varianta cea mai optimistă, la un spațiu al democrațiilor coordonate de despoți luminați. Cine are ochi să vadă, le poate vedea deja. Asemenea democrații există bine mersi. În jurul nostru.
Dar ce facem să nu mai dispară pădurile patriei? Ei bine, pentru asta avem nevoie și noi de ecologizarea politicii.
