FOTO – Sicriul lui Prodan dus la Arena Națională de foștii colegi printre care Lăcătuș, Gică Popescu, Panduru, Doboș și Stelea

Imagini emoționante vineri dimineață la Arena Națională din Capitală. Sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Daniel Prodan a fost adus pentru un ultim omagiu de către foștii colegi din Generația de Aur.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Daniel Prodan a fost depus în această dimineaţă, în jurul orei 10:00, la Arena Naţională. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face astăzi, până la ora 18:00, anunță mediafax.ro. Scene răvăşitoare în această dimineaţă. Sicriul lui Daniel Prodan a fost adus la Arena Naţională pentru cei care vor să-şi ia rămas bun. Coşciugul a fost dus pe braţe de câţiva dintre foştii colegi şi prieteni ai lui Didi Prodan, precum Gică Popescu, Basarab Panduru, Toni Doboş, Viorel Moldovan, Bogdan Stelea sau Miodrag Belodedici. Apăsaţi de durere şi tristeţe, aceştia au preluat sicriul şi l-au depus pe terenul de pe Arena Naţională. Steaua şi-a trimis şi ea reprezentaţii pentru a aduce un omagiu fostului mare internaţional român. Primii stelişti care au sosit la stadion au fost Valeriu Argăseală şi Mihai Stoica, cei care au depus o coroană cu flori. Foto: gsp.ro

Ultima oră