Proxeneți din Mediaș reținuți de polițiști.

În data de 16 noiembrie, în baza datelor și informațiilor deținute, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au desfășurat în municipiul Mediaș o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale cu preocupări în sfera proxenetismului, grupare ce acționa pe raza municipiului.

În fapt, cercetările derulate de polițiștii de la investigații criminale au evidențiat faptul că în perioada anilor 2015 – 2016, un bărbat în vârstă de 44 de ani și o femeie în vârstă de 43 de ani, ambii domiciliați în municipiul Mediaș, au determinat, uneori prin constrângere, mai multe tinere din municipiul Mediaș să practice prostituția în favoarea lor, obținând în acest fel sume de bani și alte foloase.
”Cele două persoane au fost reținute pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism (art.213 alin. 1 și alin. 2 Cod Penal), urmând a fi prezentate astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările în acest dosar”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu. Foto: Arhivă

Ultima oră

Comentariul meu

Publică