La două săptămâni distanță de victoria de la Oșorhei, scor 2-1, FC Hermannstadt joacă din nou în campionat, tot în deplasare, cu Unirea Jucu. Partida, contând pentru etapa a XIII-a, se dispută vineri, 18 noiembrie, de la ora 14:00.
În urmă cu o săptămână, profitând că a avut liber în campionat, sibienii au disputat un meci amical, la Tg. Mureș, cu echipa locală ASA, ocupanta locului 13 în Liga I, terminat la egalitate, scor 1-1.
Fotbaliștii sibieni își doresc să continue seria de victorii, după ce au câștigat ultimele 9 meciuri în Seria a V- a a Ligii a III- a. Jucătorii pregătiți de Marian Mărgărit, Cornel Cașolțan și Florin Berța sunt conștienți că vor avea o misiune dificilă, pe terenul unei echipe din jumătatea superioară a clasamentului, dar speră ca, la finalul celor 90 de minute, să câștige toate cele 3 puncte, rezultat care i-ar ajuta să își consilideze locul în fotoliul de lider.
”Știm că echipa din Jucu e una dintre cele puternice pe teren propriu. Cu toate acestea, suntem conectați la joc și mergem acolo cu gândul să luăm cele trei puncte puse în joc”, a declarat unul dintre obișnuiții primului „unsprezece”, fundașul central Gabriel Oiță. „Ne așteaptă un joc foarte greu, cu o echipă bună, bine organizată pe teren propriu. Suntem foarte motivați și sperăm să venim acasă cu o victorie”, a afirmat, la rândul său, vârful de atac Adrian Cîrstean, golgeterul echipei sibiene.
Cu această ocazie, la FC Hermannstadt ar putea debuta internaționalul de juniori Cristian Chifu, transferat la mijlocul acestei săptămâni. După 12 etape, FC Hermannstadt ocupă primul loc în clasamentul Seriei a V- a, cu 31 de puncte. Sibienii au cel mai bun punctaj din toate seriile ale Ligii a III- a.