Magic Sibiu a pierdut ultimul meci din tur în fața satelitului lui BCMU Pitești

Magic Sibiu a disputat luni seara ultimul meci din cadrul turului primei faze a Ligii I de Baschet Masculin. Deși au început curajos partida cu piteștenii, baschetbaliștii sibieni au căzut în secvența a treia și nu au mai putut reveni, terminând prima fază a competiției fără victorie. Meciul dintre Magic Sibiu și BCMU CSM 2 Pitești s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 60-83.

Numeroși suporteri au venit și luni seara, în Sala C.S.Ș., să o susțină pe Magic Sibiu, care a întâlnit în ultima etapă un adversar dificil, cu jucători cu experiență în Liga Națională.
Antrenorul Bogdan Spînu a trimis în partida de luni pe parchet un prim cinci format din Laurențiu Popa, Andrei Dinu, Eduard Bălcescu, Traian Petru și Dragoș Preda. Patru din cei cinci titulari au reușit să marcheze contra piteștenilor, Andrei Dinu și Dragoș Preda totalizând câte 12 puncte. Restul punctelor echipei noastre au fost marcate de Gerald Georgescu (12), Traian Petru (8), Radu Schiau (7), Alexandru Hulpuș (4), Laurențiu Popa (3) și Flavius Cotrigășanu (2). Jucătorii lui Magic Sibiu au avut un start bun de partidă. Traian Petru a deschis scorul și deși oaspeții au preluat conducerea, baschebaliștii sibieni s-au menținut aproape, diferența după primele 10 minute de joc fiind de 3 puncte în favoarea celor de la BCMU CSM 2 Pitești. Oaspeții s-au aflat la conducere și în sfertul al doilea. Deși diferența de pe tabelă era de 11 puncte, Andrei Dinu a redus ecartul la 8 puncte, reușind un buzzer beater spectaculos de la trei puncte după o pasă a lui Laurențiu Popa. Sfertul trei a fost decisiv, oaspeții reușind să înscrie patru coșuri consecutive de dincolo de semicerc. Deși au luptat pentru a restabili echilibrul, jucătorii sibieni nu au putut reduce din diferență, oaspeții adjudecându-și victoria: 60-83.
Antrenorul lui Magic Sibiu, Bogdan Spînu, a tras o concluzie la finele acestei prime faze, spunând că va trebui ca în retur jucătorii să intre cu o altă față pe teren, mânați de ambiție și dăruire.
„Avem două săptămâni și jumătate să punem lucrurile la punct, să venim cu ceva nou, schimbat, și poate fața echipei va fi alta. Asta se poate întâmpla numai cu dăruire și cu ambiție. O să revină și George Tănase. Absența lui a fost un mare gol la ultimele meciuri, practic avem 20 de puncte minus în absența lui Tănase și cel puțin 10 recuperări. Iar Rapidul, Craiova, Piteștiul au avut în componența lor jucători cu talie, care evoluează și în Liga Națională. Acesta a fost un alt minus pentru noi”, a spus antrenorul Bogdan Spînu.
La rândul lui, președintele CAS Magic Sibiu, Grațian Lupu, a vorbit despre parcursul baschetbaliștilor sibieni în această fază a competiției, spunând că aceștia vor profita de pauza care urmează pentru a-și îmbunătăți jocul.
„Din păcate echipa noastră a suferit în tur o serie de înfrângeri. Acest lucru nu este cu totul neaşteptat având în vedere pe de-o parte că seniorii echipei au revenit în activitatea baschetbalistică după o pauză de câţiva ani, pe de altă parte având în vedere faptul că juniorii nu au încă experienţă la acest nivel. Vom folosi pauza dintre tur şi retur pentru a încerca să corectăm ceea ce am observat că a lipsit în jocul nostru. Sperăm să îşi revină jucătorii accidentaţi. În sensul acesta sperăm să putem conta şi pe aportul indispensabil pentru noi al lui George Tănase sub panou şi să creştem nivelul de joc în retur. Totuşi ţin să menţionez un plus pe care l-am realizat în acest tur de sezon regulat, respectiv folosirea juniorilor în toate meciurile. Nu am jucat cu un junior pe teren pentru a satisface regulamentul ci realmente am stimulat prezenţa lor şi cel mai adesea am avut doi juniori, uneori chiar trei pe teren”, a declarat  Graţian Lupu, preşedinte al CAS Magic Sibiu.
Magic Sibiu încheie astfel turul primei faze din competiția la care s-a angrenat în luna octombrie. Formația din Sibiu a fost repartizată într-un grupă deloc ușoară, cu alte șase formații cu experiență în Liga 1. Din aceeași grupă mai fac parte echipa satelit a BC CSU Sibiu, trei formații din capitală – CN „Aurel Vlaicu”, CSU Știința București și CS Rapid București -, dar și SCMU 2 Craiova și BCMU CSM 2 Pitești.
Urmează o pauză de aproape trei săptămâni, în care baschetbaliștii sibieni se vor antrena din greu pentru a arăta ca o echipă mai închegată în retur. Magic Sibiu va juca în prima partidă din retur cu BC CSU 2 Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică